Chiuariu: Nu vom fi de acord cu nicio modificare care sporeşte competenţele procurorilor

Fostul ministru al Justiţiei, liberalul Tudor Chiuariu, a declarat că orice modificare privind sporirea competenţelor procurorilor poate avea loc numai după ce procedura de numire a procurorilor şefi este schimbată, astfel încât aceştia să fie numiţi de CSM, la propunerea ministrului Justiţiei.

Urmărește
3 afișări

"Nu vom fi de acord cu nicio modificare legislativă care sporeşte competenţele procurorilor, atât timp cât procurorii-şefi sunt numiţi de preşedintele Băsescu. Orice modificare legislativă privind sporirea competenţelor procurorilor poate avea loc numai după ce procedura de numire a procurorilor şefi este schimbată, astfel încât aceştia să fie numiţi de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), la propunerea Ministrului Justiţiei", a declarat, pentru MEDIAFAX, deputatul PNL Tudor Chiuariu, membru al Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor, comentând pe tema majorării duratei reţinerii.

În opinia liberalului, aceste modificări legislative pot avea loc numai după ce procedura de selecţie a procurorilor care activează în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupîţie (DNA) se face numai prin concurs organizat de Consiliul Superior al Magistraturii.

În prezent, spune fostul ministru al Justiţiei, numirea în funcţiile de procurori-şefi se face fără respectarea unor criterii de profesionalism şi imparţialitate, criteriul care contează în primul rând fiind supunerea faţă de preşedintele Traian Băsescu şi abilitatea de a-i hărţui pe adversarii săi politici, respectiv de a-i proteja pe apropiaţii săi.

"Atât timp cât numirile în funcţiile de procurori-şefi se fac după bunul-plac al domnului Băsescu, preşedintele de facto al PDL, fără criterii prestabilite, fără o procedură transparentă la care să participe orice procuror care îndeplineşte aceste criterii, nu avem încredere în acţiunile procurorilor subordonaţi d-lui Băsescu", a mai spus Chiuariu.

Procurorul general al României, Codruţa Kovesi, a afirmat recent că este nevoie de o modificare a duratei reţinerii la 48 sau 72 de ore (în prezent, aceasta fiind de 24 de ore-n.r.), prevedere stipulată de Constituţie.

Întrebat dacă era necesar ca o normă de procedură să fie prevăzută de Legea fundamentală, Chiuariu a precizat că includerea duratei reţinerii în Constituţie s-a dovedit utilă, pentru că abuzurile unei majorităţi guvernamentale - care altfel ar putea modifica cu uşurinţă legea -, asupra adversarilor politici, au fost limitate la 24 ore.

"În niciun caz nu vom fi părtaşi la înlocuirea show-urilor televizate de 24 de ore cu cele de 72 de ore", a subliniat liberalul.

Potrivit lui Tudor Chiuariu, standardul stabilit de CEDO în materia reţinerii, înainte ca acuzatul să fie adus în faţa unui judecător, este de 4 zile, în cazul unor infracţiuni grave, cum ar fi cele de terorism. "Putem să discutăm despre sporirea acestei durate, către acest prag, în cazul anumitor infracţiuni, după ce vom avea garanţii solide că acţiunile procurorilor sunt caracterizate de profesionalism şi imparţialitate", a afirmat Chiuariu.

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a declarat că prin Constituţia din 1991 durata reţinerii a fost prevăzută la 24 de ore, iar legiuitorul trebuie să decidă asupra propunerii de extindere a acesteia, însă jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materie va constitui un reper important.

La rândul său, preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, judecătorul Horaţius Dumbravă, susţine că în condiţiile actuale termenul de 24 de ore - o durată mult prea scurtă - afectează calitatea actului juridic şi poate genera greşeli sau, de ce nu, chiar abuzuri, din cauza presiunii create asupra celui care are dosarul în faţă, el pronunţându-se pentru majorarea la 48 de ore a măsurii preventive. "Atunci când Constituţia a fost revizuită în 2003 (...), constituantul s-a pripit prin faptul că a prevăzut reţinerea, ca măsură preventivă şi pe care o poate lua şi procurorul, doar la 24 de ore", a spus Dumbravă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici