Prima pagină » Politic » Criza din Ucraina: Portavionul USS Harry S. Truman rămâne în Marea Mediterană

Criza din Ucraina: Portavionul USS Harry S. Truman rămâne în Marea Mediterană

SUA prelungeşte prezenţa portavionului în Marea Mediterana, în timp ce invazia rusă continuă, potrivit unor oficiali mericani, citaţi de CNN.
Criza din Ucraina: Portavionul USS Harry S. Truman rămâne în Marea Mediterană
Petru Mazilu
01 apr. 2022, 02:38, Politic

Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, a aprobat un plan de prelungire a prezenţei portavionului USS Harry S. Truman în Marea Mediterană până la sfârşitul verii, în condiţiile în care invazia rusă în Ucraina continuă, potrivit unor oficiali din domeniul apărării.

Avioanele portavionului participă la eforturile SUA şi NATO de a consolida flancul estic al NATO. Portavionul a fost mutat de pe coasta de est a SUA în decembrie şi acum se aşteaptă să rămână în regiune posibil până în august, a declarat unul dintre oficiali. În mod normal, misiunea portavioanelor este de şase luni. Trei nave de război ale Marinei care fac parte din grupul de atac global Truman sunt, de asemenea, în misiuni prelungite.

Prelungirea are loc în condiţiile în care Pentagonul încearcă să stabilească modul în care va roti unităţile pe care le-a trimis în Europa din cauza invaziei. Este de aşteptat ca trupele Diviziei 82 Aeropurtate din Europa să fie următoarele cărora să le fie prelungite misiunile, deoarece capacităţile lor de reacţie rapidă sunt considerate vitale.

În februarie, armata americană a prelungit cu încă 60 de zile prezenţa unei echipe de luptă, formată din aproximativ 4.000 de soldaţi, care se afla în Germania.