Cine este Antonio Costa, cel care va prelua preşedinţia Consiliului European de la Charles Michel

Costa a declarat că îşi va asuma noua responsabilitate cu un "imens simţ al misiunii" şi a adăugat că "se va concentra pe punerea în aplicare a agendei strategice aprobate astăzi", care va ghida UE în următorii cinci ani.

"În calitate de preşedinte al Consiliului European, începând cu 1 decembrie, voi fi pe deplin angajat în promovarea unităţii între cele 27 de state membre", a scris Costa pe contul său de socializare X.

Antonio Costa, în vârstă de 62 de ani, a demisionat din funcţia de prim-ministru al Portugaliei în noiembrie anul trecut în urma unei anchete privind presupuse ilegalităţi în gestionarea de către guvernul său a mai multor proiecte mari de investiţii.

El a negat că ar fi comis vreo infracţiune, nu a fost niciodată acuzat de vreun delict şi îi va succeda lui Charles Michel din Belgia în funcţia de preşedinte al summiturilor la care participă liderii naţionali ai blocului comunitar.

Costa a fost ales la summitul UE de joi, în cadrul căruia principalele trei grupuri centriste ale Parlamentului European au susţinut-o pe Ursula von der Leyen pentru un al doilea mandat de preşedinte al Comisiei şi pe premierul Estoniei, Kaja Kallas, pentru a fi noul şef al politicii externe a blocului.

În rolul său, Antonio Costa, un socialist moderat de centru-stânga, va trebui să construiască punţi de legătură între şefii de stat şi de guvern într-o Europă fragmentată, cu extrema dreaptă în creştere.

Costa a declarat că doreşte să lucreze îndeaproape cu von der Leyen şi Kallas, "într-un spirit de cooperare loială între instituţiile europene".

Costa a venit la putere în Portugalia în 2015, în urma crizei datoriilor din 2011-2014, şi a condus ţara într-o perioadă de creştere economică constantă care a condus la excedente bugetare, criticând în acelaşi timp austeritatea impusă de blocul comunitar mai multor ţări UE, inclusiv Portugaliei, în 2010-2011.

Cine este Antonio Costa

Născut la Lisabona, Costa a fost crescut în cercurile intelectuale frecventate de tatăl său, un scriitor comunist cu rădăcini în Goa, fosta colonie portugheză din India, şi de mama sa, jurnalistă şi susţinătoare a drepturilor femeilor.

Poreclit "Babush", un termen de afecţiune pentru un băieţel din Goa, Costa s-a alăturat aripii de tineret a Partidului Socialist în 1975, când avea doar 14 ani, la un an după ce o lovitură de stat a pus capăt unei dictaturi de dreapta de zeci de ani.

Cu studii de drept şi ştiinţe politice, Costa a avut marea sa şansă politică în 1995, când a fost numit secretar de stat pentru afaceri parlamentare în guvernul minoritar al lui Antonio Guterres, actualul secretar general al ONU.

Patru ani mai târziu, a devenit ministru al justiţiei. Apoi, după o scurtă perioadă ca membru al Parlamentului European, a devenit ministru de interne în 2005 în guvernul socialist al lui Jose Socrates.

După doi ani, a demisionat şi a devenit primar al Lisabonei, câştigând realegerea în 2009 şi 2013.

Trecerea la politica municipală i-a permis lui Costa să se distanţeze de Socrates, care a demisionat în 2011 după ce a negociat un plan internaţional de salvare a ţării şi care a fost arestat în 2014 sub acuzaţia de corupţie şi evaziune fiscală.

În acelaşi an, Costa a devenit şeful Partidului Socialist şi, deşi partidul a pierdut alegerile din 2015, Costa a venit la putere prin încheierea unui pact fără precedent cu stânga radicală pentru a "întoarce pagina austerităţii".

Pe valul redresării economice mondiale şi al unui boom al turismului, Costa a anulat unele dintre măsurile de austeritate impuse de predecesorii săi în schimbul unui pachet de ajutor internaţional.

Guvernul său a echilibrat conturile, înregistrând primul excedent bugetar din istoria recentă a Portugaliei.

El i-a condus pe socialişti spre victorie în alegerile din 2019, deşi aceştia nu au reuşit să obţină o majoritate absolută.

În octombrie 2021, după ce nu a reuşit să obţină sprijin bugetar din partea a două mici partide de extremă-stânga, Costa a convocat alegeri anticipate care i-au adus în cele din urmă o majoritate absolută în ianuarie 2022.

Apreciat de socialiştii din întreaga Europă, tendinţa sa pragmatică l-a ajutat să îşi extindă influenţa dincolo de sfera sa politică.