„Am urmărit cutremurat şi cu puternică revoltă imaginile din noaptea tragediei de la Colectiv, prezentate astăzi de Libertatea şi ascunse de autorităţi timp de patru ani. Este strigător la cer că unii, pentru nişte funcţii, sunt capabili de orice. Mai grav este că, din păcate, am sentimentul că dacă, Doamne fereşte, se întâmplă mâine o nouă tragedie de aceleaşi proporţii, statul nu este în stare să acţioneze mai bine, mai organizat, mai profesionist, pentru a salva vieţi nevinovate. Boala asta pentru funcţii şi ciolan spulberă uneori raţiunea.Nu sunt adeptutul soluţiilor extreme, ultimative, dar de data aceasta cred că domnul Arafat ar trebui să plece cu capul plecat din fruntea DSU”, a scris Eugen Tomac, pe Facebook.
Liderul PMP a adăugat că instituţiile practică ascunderea adevărului de mai mult timp.
„Este evident că această practică de a ascunde realităţi dramatice de ochii tuturor nu este de ieri de azi în instituţiile statului român”, a subliniat Tomac.
Reacţia vine în contextul în care jurnaliştii de la Libertatea au publicat un filmuleţ de aproximativ 21 de minute, despre care spun că a fost furnizat de un ofiţer de pompieri, iar în imagini se observă modul în care primul echipaj sosit la Clubul Colectiv a acţionat, fiind văzuţi şi civili care ajută la transportarea răniţilor.
Poate fi observată intervenţia haotică a pompierilor depăşiţi de situaţie, pe fundal o persoană strigând: „Nu mai staţi, să scoatem oamenii afară!”. În film apare şi solistul Adrian Despot, care ajută la transportarea răniţilor.
Tinerii morţi sunt transportaţi pe paleţi din cauza numărului insuficient de tărgi aduse de echipaje, însă mulţi dintre aceştia, precum şi răniţii, au fost abandonaţi pe asfalt, iar pompierii trec peste ei.
Abia când un rănit strigă de durere este preluat de pompieri.