- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (27.04.2016, 21:41)
- Departamentul Corespondenti
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Cine sunt cei 12 candidaţi care vor încerca să ocupe scaunul de primar al Constanţei, pe care Mazăre a stat timp de 15 ani
12 candidaţi s-au înscris în cursă pentru funcţia de primar a municipiului Constanţa, acolo unde Radu Mazăre a fost edil timp de 15 ani, în timp ce în Prahova nu mai puţin de 13 candidaţi încearcă să ajungă la postul de primar al Ploieştiului.
Urmărește
2638 afișări
Cine sunt cei 12 candidaţi care vor încerca să ocupe scaunul de primar al Constanţei, pe care Mazăre a stat timp de 15 ani
12 candidaţi au intrat în lupta pentru Primăria Constanţa
Potrivit reprezentanţilor Biroului Electoral Municipal Constanţa, marţi, în ultima zi în care partidele politice, alianţele electorale, organizaţiile aparţinând minorităţilor naţionale şi independenţii îşi mai puteau depune candidaturile pentru alegerile locale, în lupta pentru Primăria Constanţa au intrat 12 candidaţi, trei dintre ei fiind independenţi.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Cum te menții în formă de sărbători? Antrenor de fitness: „Dacă mâncăm cumpătat, nu o să dezvoltăm probleme, nu o să ne îngrășăm”
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
USR i-a transmis lui Klaus Iohannis că mandatul lui s-a încheiat. Elena Lasconi: PSD şi PNL nu au înţeles nimic din votul cetăţenilor
-
Iohannis, optimist că va desemna premierul după votarea preşedinţilor din cele două camere
Din partea PSD va candida viceprimarul Constanţei, Decebal Făgădău, cel care de anul trecut exercită atribuţiile de primar al oraşului, după demisia lui Radu Mazăre. În vârstă de 42 de ani, este de profesie economist, conduce organizaţia municipală a PSD Constanţa din 2013 şi este de anul trecut şi preşedinte executiv al organizaţiei judeţene a PSD Constanţa. Decebal Făgădău este viceprimar al municipiului Constanţa din anul 2009, iar înainte de a ocupa această funcţie a fost director al Complexului Muzeal şi de Ştiinţe ale Naturii Constanţa.
Lui Decebal Făgădău, Partidul Naţional Liberal îi opune un candidat care nu a mai fost implicat până în prezent în politică, fostul rector al Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” din Constanţa, contraamiral de flotilă în rezervă, Vergil Chiţac. El a fost desemnat drept candidatul liberal la Primăria Constanţa încă din data de 3 februarie după ce s-a înscris în PNL Constanţa şi a fost numit şi la conducerea organizaţiei municipale a PNL Constanţa. Vergil Chiţac va împlini 54 de ani în luna septembrie.
Fostul prefect al judeţului Constanţa, preşedintele PMP Constanţa, Claudiu Palaz, în vârstă de 46 de ani, este candidatul partidului lui Traian Băsescu pentru funcţia de primar al Constanţei. De profesie jurist, în perioada 1996 - 2000 Claudiu Palaz a fost consilier juridic în Primăria Municipiului Constanţa. Între 2001 şi 2006 a fost secretar general în cadrul Prefecturii Constanţa, iar apoi, până în 2009, a fost subprefect. Din 2009 a fost numit prefect al Constanţei, fiind înlocuit din funcţie în aprilie 2012 pentru a putea candida la alegerile locale, când a fost învins de Radu Mazăre.
Formaţiunea lui Călin Popescu Tăriceanu, ALDE, aruncă în luptă un alt politician care a mai candidat pentru Primăria Constanţa, în 2012, şi a pierdut, senatorul Gigi Chiru. El a demisionat luna aceasta din PNL şi s-a înscris în ALDE, preluând conducerea Organizaţiei Municipale Constanţa a formaţiunii, tocmai pentru a putea intra în cursa pentru Primăria Constanţa. Gigi Chiru este jurist, are 50 de ani şi este la primul mandat de parlamentar, ajungând senator din partea PDL prin redistribuire, în colegiul uninominal 4 Constanţa. Chiru a fost copreşedinte al PDL Constanţa, iar după fuziunea cu PNL, în 2014, el a devenit vicepreşedinte al noului PNL. Senatorul Gigi Chiru a fost condamnat, în primă instanţă, la şase luni de închisoare cu suspendare, pentru mită electorală.
Avocatul Dumitru Bădrăgan, în vârstă de 42 de ani, va candida pentru Primăria Constanţa din partea Partidului România Unită (PRU). În prezent preşedinte al organizaţiei judeţene a PRU, Bădrăgan a fost lider al Partidului Ecologist din România, candidând, în 2012, pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa.
Din partea PRM Constanţa va candida Nicolae Grosu, un economist în vârstă de 69 de ani, primar al oraşului Mangalia, timp de opt ani, înainte de 1989. Un alt economist, Sunay Omer, în vârstă de 47 de ani, va candida din partea Partidul Naţional Democrat. El este vicepreşedinte naţional al PND şi preşedinte al filialei locale a formaţiunii.
Cel mai tânăr dintre candidaţii pentru Primăria Constanţa este Claudiu Octavian Ceti, în vârstă de 30 de ani. De profesie jurist, el reprezintă Partidul Puterii Umaniste Social - Liberal.
Plasticianul Gheorghe Caruţiu, în vârstă de 59 de ani, membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România, filiala Constanţa, membru al Asociaţiei Internaţionale a Artiştilor Profesionişti şi doctor în ştiinţe umaniste, a ales să candideze din partea PNŢCD pentru a funcţia de edil şef al Constanţei.
La start s-au aliniat şi trei candidaţi independenţi care îşi doresc să conducă oraşul Constanţa pentru următorii patru ani: Andrei George Popescu, Andrei Nicolae Tatu şi Ion Budi. Andrei George Popescu, preşedinte al Asociaţiei Constanţa Ia Atitudine, are 32 de ani, iar în urmă cu patru ani a candidat pentru un mandat de deputat din partea PP-DD. Andrei Nicolae Tatu are 32 de ani şi este economist, iar Ion Budi, 47 de ani, este de profesie navigator. Conform calendarului alegerilor locale, candidaturile vor rămâne definitive la data de 4 mai.
La Ploieşti, duelul foştilor viceprimari
La Ploieşti, municipiul reşedinţă de judeţ, 13 persoane s-au înscris în cursa pentru câştigarea fotoliului de primar, patru dintre acestea fiind candidaturi ale unor independenţi.
PSD l-a nominalizat drept candidat pe actualul viceprimar cu atribuţii de primar, Cristian Ganea, desemnat de către conducerea centrală a partidului în urma unui sondaj de opinie, asta după ce initial a fost propus Daniel Savu. PNL l-a avut candidat, până de curând, pe senatorul Andrei Volosevici, fost primar al Ploieştiului, în mandatul trecut. Acesta s-a retras, motivând că a făcut acest gest întrucât are calitatea de suspect într-un dosar instrumentat de DNA Ploieşti. Astfel, PNL a desemnat un nou candidat: Adrian Dobre, fost prefect al judeţului Prahova.
ALDE intră în bătaia electorală cu deputatul Graţiela Gavrilescu, fost ministru al Mediului şi de altfel fost viceprimar al Ploieştiului. Şi tot un fost viceprimar al Ploieştiului, Cătălina Bozianu, şi-a depus candidatura din partea PMP. UNPR a schimbat macazul, iar in ultima zi de depunere a candidaturilor, a anunţat că liderul formaţiunii politice din Prahova, Daniel Niculae, nu mai e candidat, în locul lui fiind propus Raul Petrescu, şi el fost viceprimar al Ploieştiului. Daniel Savu, proaspăt demisionar din PSD, fost ofiţer în Serviciul Român de Informaţii, în perioada 1992-1998, candidează ca independent la Primăria Ploieşti. Iar un alt independent este Marius Fenechiu, fost liberal, care a demisionat din acest partid la finelele anului 2015, spunând atunci că ’demisionez din toate funcţiile deţinute într-un partid în care mi s-au cerut 4000 de euro pentru a putea aspira la candidatura pentru funcţia de primar’.
PSRO îl are drept candidat pe Mircea Chiriţescu, PRU pe Fabio Cârstea, iar PND pe deputatul Gabriela Anghel, fostă membră PPDD. PRM are drept propunere tot un fost viceprimar, Iulian Teodorescu. Marian Enache şi Radu Popescu candidează şi ei la Primăria Ploieşti ca independenţi.
10 candidaţi în cursa pentru fotoliul de primar al Piteştiului
Primarul Piteştiului, Tudor Pendiuc, şi-a dat demisia din PSD pentru a putea candida ca independent pentru al şaptelea mandat. Pendiuc este primar al Piteştiului din anul 1992, fiind membru al PSD din anul 2000, după ce a activat în Partidul Democrat. Pentru că este inculpat în dosarul „Publitrans”, dosar în care DNA îl acuză de fapte de corupţie, Tudor Pendiuc a pierdut sprijinul politic al PSD pentru o nouă candidatură.
Uniunea Naţională pentru Progresul României are candidat la funcţia de primar al Piteştiului pe singura femeie din această cursă electorală. Avocata Sanda Fulga a declarat că are încredere că va reuşi pentru că locul femeilor nu este numai la cratiţă. Sanda Fulga este preşedintele UNPR Piteşti şi a mai candidat în anul 2012, când s-a clasat printre primii trei.
ALDE intră în competiţie cu Andrei Gerea, fost ministru al Economie pentru câteva luni, apoi ministru al Energiei, IMM-urilor şi Mediului de Afaceri. Din partea Partidului Mişcarea Populară candidează la fotoliul de primar Cătălin Bulf, preşedintele filialei Argeş.
În ce-l priveşte pe candidatul Partidului pentru Argeş şi Muscel, Mircea Andrei, acesta a fost procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, dar a optat pentru avocatură în 1996. Un an mai târziu a intrat şi în politică. A fost mai întâi membru al Alianţei pentru România (ApR), în perioada 1997 - 2000. A trecut şi prin PNL (2003-2005), dar a ratat intrarea în Parlament, ulterior înscriindu-se în PDL. În 2008, el a fost ales senator pe listele PDL Dâmboviţa.
Din partea liberalilor şi-a depus candidatura avocatul Narcis Sofianu. Acesta a fost, în perioada 2005 - 2008, consilier local la Piteşti. Printre primele lucruri făcute când a ajuns consilier local a fost să dea municipalităţii 101 fire de butaş de trandafir care au fost plantaţi în spaţiile verzi din oraş. El a fost desemnat de Institutul de Politici Publice drept cel mai activ consilier local din Piteşti.
Experienţa acumulată ca viceprimar în două mandate de către Cornel Constantin Ionică l-a recomandat pe acesta pentru a fi candidatul PSD la alegerile din 5 iunie, în timp ce Gheorghe Dinescu, consilier local şi preşedinte PNŢCD Argeş, va candida din partea acestui partid la funcţia de edil.
Din partea PPU-SL candidează pentru funcţia de primar al Piteştiului Victor Niţă, fost colonel de armată, în prezent om de afaceri. Acesta a fost lider al UNPR Piteşti, iar acum conduce PPU-SL Piteşti.
Dănuţ Dinu, fost comisar-şef de Poliţie şi fost purtător de cuvânt al IPJ Argeş, pensionat de curând, a ales şi el să intre în cursa electorală.
Citește pe alephnews.ro: PSD, PNL și UDMR își împart ministerele. Cine conduce România?
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Blake Lively a depus o plângere legală împotriva lui Justin Baldoni. Actorul este acuzat de hărțuire sexuală și de orchestrarea unei campanii de defăimare împotriva ei
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Cum reuşeşte o companie din România să facă zeci de milioane de euro dintr-o resursă pe care mulţi oameni din ţara noastră o ignoră şi care sunt planurile acesteia pentru viitor
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat Miss România
CANCAN.RO
Care este cea mai sănătoasă sare din comerț, potrivit lui Dragoș Pătraru. Majoritatea bucătarilor din Vest o folosesc
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe