Ciolacu: Am reuşit să eliminăm acel prag toxic de 9,4% din PIB pentru pensii

Publicat: 23 11. 2023, 12:19
Actualizat: 23 11. 2023, 12:21

”Vreau să îi felicit pe toţi cei implicaţi în modificarea PNRR şi negocierea acestuia cu Comisia Europeană. Ştiu că mulţi spuneau că nu vom reuşi dar prin acest efort coordonat al întregii echipe, argumentele şi cifrele corecte au convins Comisia să accepte acest plan. Cel mai important este că am reuşit să eliminăm acel prag toxic de 9,4% din PIB, care condamna pensionarii români la îngheţarea veniturilor pe următorii 50 de ani. Acum putem aplica noua lege a pensiilor generale, în aşa fel încât pensionarii să aibă garanţia că an de an au un venit care să le protejeze nivelul de trai”, afirmă Marcel Ciolacu la începutul şedinţei de Guvermn.

Referitor la programul RePowerEU, al precizează că România a obţinut 1,4 miliarde de euro, în special pentru instalarea de panouri fotovoltaice şi eficenţa energetică a locuinţelor.

„Astfel, sprijinim direct consumatorii, 60.000 de gospodării vor putea accesa acest program, valoarea fiecărui grant fiind de aproximativ 10.000 de euro, cumulat. Simultan, s-a delocat şi Programul Casa Verde-Fotovoltaice, iar Administraţia Fondului pentru Mediu pregăteşte o nouă sesiune, unde de această dată cu certitudine nu vom mai avea probleme în desfăşurare”, încheie Ciolacu.