Ciolacu are o întrevedere cu Ursula von der Leyen, pentru consultări privind renegocierea PNRR

  • Premierul Marcel Ciolacu are, la ora transmiterii ştirii, o întrevedere cu Ursula von der Leyen, pentru consultări privind renegocierea PNRR.
  • Şeful Executivului de la Bucureşti se află la Bruxelles, alături de ministrul de finanţe, Tánczos Barna, şi ministrul investiţiilor europene, Marcel Boloş.
Urmărește
431 afișări
Imaginea articolului Ciolacu are o întrevedere cu Ursula von der Leyen, pentru consultări privind renegocierea PNRR

Programul vizitei la Bruxelles include o întrevedere tete-a-tete între premierul Marcel Ciolacu şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, precum şi o întrevedere în plen a delegaţiei guvernamentale române cu o delegaţie a Comisiei Europene.

Din delegaţia oficială care îl însoţeşte pe premierul Marcel Ciolacu la Bruxelles fac parte vicepremierul şi ministrul de finanţe Tánczos Barna, şi ministrul investiţiilor şi proiectelor europene, Marcel Boloş.

În ceea ce priveşte renegocierea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României, potrivit Guvernului, obiectivul premierului Marcel Ciolacu şi al delegaţiei guvernamentale este de a conveni împreună cu oficialii Comisiei renegocierea unor aspecte legate de ţintele şi jaloanele prevăzute în cadrul acestui plan de investiţii publice şi reforme astfel încât România să poată absorbi integral fondurile care i-au fost alocate prin mecanismul european pentru redresare şi rezilienţă.

„Suntem ferm motivaţi să ne mobilizăm pentru a recupera decalajele înregistrate, din păcate, până acum, în atragerea acestor finanţări. Există însă o serie de aspecte în cadrul PNRR care necesită adaptarea la realităţile actuale şi o reprofilare a investiţiilor cu o cofinanţare mai mică”, a declarat premierul Marcel Ciolacu înaintea vizitei de lucru la Bruxelles.

Şeful Executivului consideră că anii 2025 şi 2026 sunt decisivi ca România să poată beneficia integral de finanţările din PNRR, context în care va monitoriza îndeaproape respectarea termenelor necesare pentru atragerea acestor fonduri.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici