Ciolacu, despre momentul în care i s-au văzut banii din buzunar: Uite, asta înseamnă transparenţă

Publicat: 18 03. 2021, 20:11
Actualizat: 18 03. 2021, 20:21

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a comentat pe Facebook incidentul produs în timpul conferinţei de presă. „Uite, asta înseamnă transparenţă”, a glumit liderul PSD.

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a fost întrebat, joi, în conferinţa de presă organizată după discuţiile cu fermierii, despre proiectul de lege depus de Adrian Oros, privind vânzarea tereurilor agricole către cetăţeni străini. Ciolacu a încercat să scoată un document din buzunarul hainei, moment în care o sumă importantă de bani a rămas la vedere, între haină şi cămaşă.

Preşedintele PSD nu a observat acest lucru decât foarte târziu, după ce a răspuns întrebării jurnalistului.

Abia la finalul răspunsului, preşedintele PSD a văzut suma de bani şi a reacţionat, împingând-o atent, înapoi în buzunar.