- Home
- Politic
- GALAŢI, (14.09.2024, 15:36)
-
Laura Buciu
Laura Buciu
Ciolacu, în zonele inundate din Galaţi: Dislocăm alimente, pături, containere pentru casele distruse
- Premierul Marcel Ciolacu a spus, sâmbătă, în zonele inundate din Galaţi, că s-a decis dislocarea de urgenţă de alimente, pături, containere pentru cei care au casele distruse de inundaţii.
- În zonă vor fi amplasate şi două tabere, iar mai multe persoane rămase fără locuinţe vor putea sta în şcoală.

Premierul Marcel Ciolacu, împreună cu miniştrii Apărării, de Interne şi Mediului sunt la Slobozia Conachi, localitate din Galaţi grav afectată de inundaţii.
Premierul a spus că a avut loc o celulă de criză la Consiliul Judeţan Galaţi, unde s-au luat mai multe decizii.
„Prioritatea este salvarea de vieţi omeneşti. În acest moment avem toată logistica necesară pentru a interveni rapid, au venit şi cu elicopterele de la Situaţii de Urgenţă, MAI este pregătit pentru price intervenţie. Mai mult, în zonele sinistrate, unde s-au rupt legăturile şi nu se poate ajunge, Ministerul Apărării se implică direct, sub o coordonare a Situaţiilor de Urgenţă. În acest moment am hotărât dislocare - şi este în votul interministerial - tot ce înseamnă alimente, pături, containere de dormit pentru casele distruse. Domnul ministru de Interne, împreună cu domnul Raed Arafat au venit şi cu Jandarmeria. Vor amplasa două tabere apropiate zonelor sinistrate pentru cazuri de urgenţă. Domnul primar deja s-a gospodărit cu locuri în şcoală”, a spus Marcel Ciolacu, la Slobozia Conachi.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Liderii UE plănuiesc un pachet de ajutor de 20 de miliarde de euro pentru Ucraina
-
Trudeau şi Trump au discutat despre războiul din Ucraina şi traficul de fentanil
-
Radu Jude a câştigat Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu la Berlin. Mesaj anti-extremişti al regizorului român: „Sper doar ca festivalul de anul viitor să nu se deschidă cu filmul Triumph of the Will al lui Leni Riefenstahl!”
Ciolacu a mai spus că se va interveni de urgenţă imediat ce apele se vor retrage. Sunt, însă, apeluri privind situaţii disperate şi la Vaslui.
„Avem tot desfăşurătorul făcut. Va fi prin CJ, vom face şedinţa de guvern imediat ce va fi nevoie să dislocăm sumele din fondul de rezervă. Nu are nimeni o estimare a pagubelor în acest moment. (...) Mai avem o alertă şi la Vaslui. Tot drumul s-a vorbit şi cu preşedintele CJ Vaslui. Aşteptăm să vedem intensitatea din noaptea aceasta. Acolo am hotărât, cum este normal, o avertizare pe fiecare telefon în parte şi anticipăm o evoluţie pe anumite zone. Din ziua de marţi cu adevărat consiliul judeţean, cu administraţiile locale, guvernul vor pune tot ce este necesar la dispoziţie. Se va intra într-un ritm alert de ajutor, în primul rând pe infrastructură, ca să repare conexiunile, pentru că oamenii trebuie să circule, să meargă la serviciu şi nu în ultimul rând, pentru fiecare casă în funcţie de expertiza făcută de Situaţiile de Urgenţpă şi MAI”, a spus premierul.
De asemenea, Ciolacu a preecizat că a avut o discuţie şi cu ministrul Dezvoltării, iar discuţiile ce vor urma vor fi pentru o intervenţie pentru ca astfel de situaţii să nu se mai întâmple.
„Tot lanţul în acest moment este acoperit, dar cu adevărat trebuie o discuţie foarte serioasă. Am început-o deja cu ministrul Mediului, pentru că este a treia oară când se întâmplă în această zonă şi este solicitarea Prefecturii şi a CJ să vedem cum (...) vom funcţiona după o intervenţie. Părerea mea este că va fi o intervenţie de fond pentru ca aceste lucruri spă nu se mai întâmple”, a mai spus Ciolacu.


Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe