Ciolacu la Muzeul Memorial al Holocaustului din SUA: Istoria să nu se repete
„Muzeul Memorial al Holocaustului din SUA este un memento puternic care ne aminteşte că nu putem privi pur şi simplu antisemitismul ca pe ceva din trecut. Trebuie să ne angajăm cu toţii pentru a vedea ca istoria să nu se repete”, a scris premierul pe X.
Premierul Marcel Ciolacu a plecat într-o vizită de lucru în SUA – la Washington şi New York – împreună cu o delegaţie guvernamentală din care vor face parte Angel Tîlvăr, ministrul Apărării, Luminiţa Odobescu, ministrul Afacerilor Externe, şi Radu Oprea, ministrul Economiei.
”Avansarea proiectelor economice comune, creşterea investiţiilor americane în România şi consolidarea sprijinului politic şi de securitate de care beneficiem din partea partenerilor noştri strategici sunt obiectivele vizitei în Statele Unite ale Americii”, a afirmat premierul Marcel Ciolacu, potrivit unui comunicat anterior al Guvernului.
Prim-ministrul are întâlniri cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din zona Washington-Virginia-Maryland. De asemenea, are întrevederi cu mai mulţi înalţi oficiali americani. La Departamentul de Stat al SUA, premierul se întâlneşte cu secretarul de stat american Antony Blinken.
De asemenea, şeful Executivului are programate întrevederi cu secretarul apărării, Lloyd Austin, şi cu secretarul pentru energie al Statelor Unite ale Americii, Jennifer Granholm.