Ciolacu, mesaj pentru USR: „Dacă vor la guvernare, să vină acum. Cu şmecherii electorale nu ţine! ”
„Dacă vor la guvernare, să vină acum. Doamna Lasconi să se retragă, să-l susţină pe Crin Antonescu, candidatul unic. Eu n-am nicio problemă să fac un pas înapoi şi să vorbesc cu colegii mei. Cu şmecherii din astea electorale, azi intrăm, dar dacă tu pleci, dar intrăm după ce noi facem nu ştiu ce…, cu mine nu funcţionează!”, a declarat, vineri, Marcel Ciolacu.
Marcel Ciolacu nu este de acord cu strategia celor de la USR care ar vrea şi în opoziţie, dar şi la guvernare.
„Să fii o struţo-cămilă şi la guvernare şi în opoziţie, nu funcţionează. N-a funcţionat niciodată. Dacă încercăm, de pe locul 4 sau de pe locul 5, să impunem jocul şi să uităm cine a câştigat alegerile şi cine a fost pe primul loc în România, nu o să fiu de acord nici eu, nici colegii mei. La fel, consider că trebuie o coaliţie largă, nu am nicio problemă, să intre acum. Şi să avem un candidat comun a tuturor forţelor democratice din Parlament. Atunci au sens”, a mai adăugat Marcel Ciolacu.