„Vom continua investiţiile, din punctul meu de vedere, într-un ritm şi mai susţinut faţă de anul trecut, Ştiu criticile, ştiu tot ceea ce mi se spune, cu depăşirea deficitului, cu tot. Cine a avut de înţeles şi anul trecut, o să înţeleagă şi anul acesta, eu nu voi opri investiţiile. Cu adevărat, ne vom încadra în deficitul asumat de 7% şi vom reduce foarte mult şi din costurile statului român”, spune premierul.
El adaugă că preferă o abordare „silenţioasă”, cu acte normative ţintite şi foarte clare şi cu reduceri de buget şi de anvelope bugetare.
„În urma alegerilor electorale, ne-am învrăjbit iarăşi între noi, românii. Normal că există aceste adevăruri, normal că societatea s-a săturat, normal că aceste reforme trebuiau făcute de mult timp, digitalizarea trebuia implementată de mult timp şi în zona ANAF-ului, de 30 de ani, tot aşteptăm”, mai spune Ciolacu.
Prim-ministrul declară că este „normal că nu se doreşte, normal că ne dorim cu toţii reforme, dar nu la noi, dacă se poate la vecinul, când vin reformele peste noi”.
„Dacă aţi putea pe noi să ne ocoliţi cu reforma, reforma s-o aplicăm numai la celălalt, dar drumul României este unul foarte clar, nu vom merge decât înainte şi vom face faţă tuturor provocărilor, şi în interiorul Uniunii Europene, şi provocărilor globale”, subliniază premierul.
El precizează, încă o dată, că România nu va trimite trupe în Ucraina.
„Văd şi eu şi dumneavoastră acele fake news-uri cu războaiele, cum plecăm la război. Cred că am fost foarte clar şi eu şi domnul preşedinte interimar, Ilie Bolojan, România nu trimite trupe în Ucraina, suntem un hub logistic şi în acest moment cred că aportul nostru de a aduce liniştea în Europa a fost unul substanţial”, spune Ciolacu.