Cioloş: Am rugat PNL şi USR să nu folosească imaginea mea în campanie

Publicat: 27 10. 2016, 23:15
Actualizat: 26 05. 2020, 21:11

”I-am rugat să nu folosească imaginea mea, i-am rugat pe amândoi, şi unii şi alţii (PNL şi USR – n.r.), tocmai pentru că am spus că nu vreau să dau mesaje ambigue oamenilor cărora le-am zis că nu voi participa la campania electorală. Nu pentru că nu aş vrea să susţin anumite idei sau valori, ci pentru mi-am luat un angajament”, a afirmat premierul Dacian Cioloş la Realitatea tv.

El a afirmat, la întrebările moderatorului, că şi-ar dori ca alegătorii să voteze partidele care şi-au exprimat susţinerea pentru principiile pe care el le-a prezentat public – PNL şi USR.

Poza premierului Dacian Cioloş apare pe afişele PNL.

Imaginea sa a fost folosită şi în materiale USR, sloganul formaţiunii fiind ”Dacian Cioloş, în sfârşit ai cu cine”.