Duvăz: Penele de curent anunţate de PSD chiar s-au produs
Duvăz a spus că în cinci secţii de votare, din judeţele Dâmboviţa, Alba, Braşov şi din Bucureşti s-a întrerupt alimentarea cu energie electrică pentru perioade de aproximativ jumătate de oră.
El a amintit că a avertizat asupra producerii acestor incidente acum câteva zile şi a subliniat această coincidenţă.
Întrebat dacă ştie cine a provocat aceste pene de curent, Duvăz a spus că nu s-au iniţiat anchete în acest sens.
Duvăz a făcut, pe de altă parte, apel la lucrătorii Ministerului de Interne să menţină controalele de trafic pentru a preveni turismul electoral.
Purtătorul de cuvânt a reluat presupuse „informaţii” despre intenţia ca la sfârşitul zilei „cei învinşi” să reclame, „prin manifestaţii de stradă”, rezultatul anunţat de exit-poll-uri pentru a influenţa validarea rezultatelor.
Duvăz nu a precizat de unde deţine astfel de informaţii.