Cîţu ezită în faţa „provocării” lansate de Orban, în cazul în care va pierde alegerile din PNL. „Ce legitimitate mai are un premier dacă partidul nu-l mai vrea?”

Publicat: 10 08. 2021, 11:38
Actualizat: 10 08. 2021, 11:40

„Eu sunt aici în cursa pentru preşedintele Partidului Naţional Liberal. Despre acest lucru discutăm. Celălalt obiectiv al meu este să avem o guvernare cât mai bună, pentru că această guvernare este pentru români”, spune, marţi, Florin Cîţu.

El a fost întrebat de declaraţia preşedintelui PNL, Ludovic Orban, care a anunţat că demisionează dacă pierde alegerile din 25 septembrie.

„Este o chestiune de onoare, eu dacă pierd alegerile… îmi scriu înainte de alegeri demisia din fruntea Camerei Deputaţilor”, a spus la un post TV preşedintele PNL.

Ludovic Orban a lăsat să se înţeleagă că şi premierul Florin Cîţu ar trebui să demisioneze din fruntea Guvernului dacă va pierde alegerile din interiorul PNL.

„Ce legitimitate mai are un premier dacă partidul nu-l mai vrea, dacă pierzi în interiorul propriului partid … Florin Cîţu a luat decizia să candizeze ştiind că va fi în competiţie cu mine … Să aşteptăm congresul, vom vedea atunci”, a mai spus Orban

CITEŞTE AICI: Orban intră „all in” în lupta pentru preşedinţia PNL: „Dacă pierd alegerile plec din fruntea Camerei Deputaţilor”