Cîţu îndeamnă la calm, pe subiectul facturilor la energie: Aprilie nu este acum. Vom avea soluţii
Guvernul foloseşte toate resursele pe care le are pentru a veni cu cea mai bună soluţie pentru facturi, spune preşedintele PNL Florin Cîţu. Despre facturuile din aprilie de care se tem oamenii, Cîţu afirmă că „aprilie nu este acum” şi vor exista soluţii.
Cîţu îndeamnă la calm, pe subiectul facturilor la energie: Aprilie nu este acum. Vom avea soluţii
Întrebat, joi, despre faptul că oamenii sunt avertizaţi că facturile la energie care vor creşte foarte mult în aprilie, preşedintele PNL a spus că Guvernul foloseşte toate resursele pe care le are pentru a veni cu cea mai bună soluţie, tocmai pentru că este o situaţie complicată.
„Din punctul de vedere al PNL am prezentat soluţiile noastre, dar bineînţeles că soluţiile finale vin de la Guvern. Eu cred că problema este mult mai amplă, în contextul în care avem o creştere a dobânzilor, avem inflaţia generalizată crescută, soluţiile nu pot să fie punctuale, doar pentru un anumit sector”, a menţionat Florin Cîţu.
Când i s-a atras atenţia că românii au o problemă acută acum, legată de facturile din aprilie, Cîţu a răspuns: „luna aprilie nu este acum. Vom avea soluţiile pentru luna aprilie. Deocamdată avem soluţii până la 1 aprilie, ele sunt în implementare, dar haideţi să nu ne concentrăm doar pe această problemă. Până atunci şi ratele la bancă vor creşte şi suntem la inflaţie generalizată de 8,4%, nu doar în energie”.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Schimbare majoră în învăţământul liceal din România. Ministerul Educaţiei transferă către şcoli şi elevi decizia privind numărul de ore pentru fiecare materie
-
„Moment istoric”. Gazul rusesc a fost înlocuit cu gaz european în Transnistria. Liderul separatist de la Tiraspol i-a mulţumit Ursulei von der Leyen
-
România pierde surprinzător în faţa Bulgariei şi retrogradează în Cupa Davis
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO