Ciucă: Guvernul susţine dezvoltarea sustenabilă a capacităţilor de producţie a energiei
Premierul Nicolae Ciucă a avut astăzi o întâlnire cu reprezentanţii grupului EDP Renewable, între cei mai importanţi investitori în producţia de energie verde din România.
„Guvernul susţine accelerarea eforturilor, la nivel naţional, orientate spre dezvoltarea sustenabilă a capacităţilor de producţie a energiei şi sprijină investitorii care contribuie la această abordare strategică”, a afirmat prim-ministrul, în cadrul întâlnirii.
Reprezentanţii grupului EDP Renewable au menţionat că cele 750 de milioane de euro investite până acum în România au permis dezvoltarea unor proiecte majore de energie verde, cu o capacitate totală instalată de peste 500 MW. Grupul a anunţat, cu acest prilej, că este pregătit să investească într-o producţie suplimentară de până la încă 1.000 de MW.
„În cadrul dialogului, a fost subliniată nevoia unui cadru care să permită stabilitate, predictibilitate şi sustenabilitate acestor proiecte dedicate obţinerii independenţei energetice, prin folosirea resurselor regenerabile, precum cele solare şi eoliene”, potrivit Executivului.