Ciucă: i-am cerut ministrului de Finanţe să nu taie niciun leu de la salarii şi investiţii -surse-
Condiţia PNL de a rămâne în coaliţia de guvernare este respectarea viziunii liberale.
„Pragmatic vorbind, actuala Coaliţie reprezintă singura formulă prin care putem guverna eficient România. Dacă PNL va fi pus în situaţia de a nu-şi putea pune în aplicare viziunea de guvernare, prezenţa noastră în actuala formulă ar putea fi revizuită”, a spus preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, potrivit surselor.
Liberalii au discutat şi despre zvonurile privind reducerea salariilor bugetare.
„Principalul deficit, în instituţii nu este cel bugetar, ci cel de voinţă, viziune şi caracter. I-am cerut ministrului de Finanţe să nu taie niciun leu de la salarii şi de la investiţii”, a mai spus liderul PNL.
Nicolae Ciucă a mai dezvăluit că „garnitura membrilor în viitorul Guvern va fi stabilită în funcţie de competenţe şi de experienţa profesională”, au precizat sursele.