Ciucă, întâlnire greu de descris cu Ella Haimi, soţia românului răpit în Fâşia Gaza
„Am avut la Palatul Parlamentului o întâlnire, greu de descris în cuvinte, cu Ella Haimi, soţia cetăţeanului român ţinut ostatic de către gruparea teroristă Hamas, în Fâşia Gaza. Drama pe care o traversează acum soţia lui Tal Haimi şi întreaga sa familie este fără margini, ca şi a multor familii aflate în aceeaşi situaţie. În astfel de momente, noi cei din această parte de lume putem să fim, nu doar empatici cu aceste drame, dar să încercăm să facem fiecare, atât cât poate, pentru a readuce pacea, pentru a evita escaladarea conflictului şi pentru a-i ajuta pe cei în suferinţă”, a spus Nicolae Ciucă.
„Am asigurat-o şi pe Ella şi pe Excelenţa sa ambasadorul Israelului la Bucureşti, de determinarea conducerii Senatului să susţină orice efort pe care instituţiile române abilitate îl vor face în relaţia cu statul Israel, pentru eliberarea lui Tal. Este o situaţie extrem de delicată, a cărei rezolvare necesită multă atenţie şi diplomaţie – având în vedere contextul internaţional – dar şi fermitate”, adaugă Ciucă.
Asemenea acte de terorism, îndreptate împotriva vieţii şi a libertăţii civililor nevinovaţi, trebuie să fie puternic condamnate, spune preşedintele Senatului.
Pe 11 octombrie, Parlamentul României a adoptat declaraţia oficială de solidaritate cu Israelul, după atacurile violente ale militanţilor Hamas.