Ciucă, la Timişoara: Lecţia dorinţei de libertate să fie predată tuturor generaţiilor viitoare

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a îndemnat, sâmbătă, la Timişoara, să fie păstrat un moment de reculegere pentru cei care şi-au pierdut viaţa luptând împotriva comunismului şi a spus că dorinţa de libertate trebuie să fie predată tuturor generaţiilor viitoare.

Urmărește
28 afișări
Imaginea articolului Ciucă, la Timişoara: Lecţia dorinţei de libertate să fie predată tuturor generaţiilor viitoare

Ciucă, la Timişoara: Lecţia dorinţei de libertate să fie predată tuturor generaţiilor viitoare

„Trebuie să avem grijă ca această lecţie a luptei, a dorinţei de libertate să fie predată tuturor generaţiilor viitoare. Vă rog, împreună să păstrăm un moment de reculegere pentru cei ce şi-au pierdut viaţa în lupta contra comunismului. Nu am să zic niciun cuvând despre contracandidaţii mei, pentru că au zis colegii mei mai devreme. Nu vreau să zic, pentru că zic singuri. De fiecare dată când au ocazia se portretizează aşa cum sunt, nu aşa cum trebuie pentru funcţia de preşedinte al României. Aici este vorba despre libertate, aici la Timişoara s-a strigat libertate. Libertatea şi democraţia nu se joacă la ruleta rusească, se apără prin vot corect şi cinstit. Să fie alegeri libere, nu manipulate. Să fie rezultatele românilor aşa cum simt ei, aşa cum cred ei că trebuie să asigure, atât preşedinţia, cât şi guvernarea”, a spus Nicolae Ciucă.

Acesta a mai spus că este important ca liberalii să le spună românilor „despre aceste maşinării ale binomului PSD-AUR”.

„Am venit în faţa tuturor românilor cu o viziune, cu un program prezidenţial şi unul de guvernare. Programul prezidenţial ,,România prosperă şi sigură" nu are cum să fie desprins de programul de guvernare. Sunt două faţete ale aceleaşi monede. Nu putem să vorbim de prosperitate fără să asigurăm viziunea, asumarea şi politicile economice liberale. Am demonstrat în cei 5 ani de când PNL este la guvernare, că atunci am reuşit să realizăm creştere economică, România, pe timpul guvernării noastre a avut creşterea economică ce a situat-o în primele 5 ţări din UE. Am avut cea mai mare absorbţie de fonduri europene din ţara noastră. Nu le prezint acum pentru că trebuie să le punem cumva în contrapondere cu ceea ce ni se întâmplă astăzi cu guvernarea PSD.”, a mai spus Ciucă, la Timişoara.

Acesta a precizat că în 2022, România a avut creştere economică sănătoasă şi a fost prima dată când România a avut creştere pe investiţii, nu pe consum.

„Astăzi, dacă ne uităm la cifrele care au fost emise de instituţiile care fac aceste evaluări, în trimestrul 3 avem creştere economică 0. Din păcate, deficitul se duce aproape de 8%, poate peste 8%. În timpul guvernării noastre, cu toate crizele suprapuse, guvernul nostru a reuşit să scadă deficitul cu un punct procentual. Investiţiile străine directe anul acesta, la sfârşitul lunii erau de 3,5 miliarde de euro, comparaţie cu 10,4 miliarde de euro. Absorbţia de fonduri europene, România mai are până în 2029, în PNRR mai sunt 80 de miliarde de euro, în cei 5 ani, ca să ajungem să depăşim 90%, va trebui să facem o absorbţie de minim 17 miliarde de euro pe an, de aceea vă spun că avem nevoie de modelul liberal economic. Am demonstrat că suntem singurii în măsură să generăm absorbţie de fonduri europene, să câştigăm încrederea investitorilor străini”, a mai spus Nicolae Ciucă.

Preşedintele PNL adaugă nu putem să vorbim de familie, de comunitate, de creşterea pensiilor şi a salariilor, dacă nu este dezvoltat mediul de afaceri, dacă nu i se dă consistenţa să investească, dacă nu sunt aduşi bani la bugetul de stat.

„Banii sunt aduşi de mediul de afaceri. Datoria publică este de aproape 53% şi are tendinţe să se ducă până la 55% la finalul anului. România nu este atât de echilibrată economic să îşi poată permite şi un deficit mărit. Singura soluţie este să încurajăm mediul de afaceri, să asigure predictibilitate, să menţină cota unică, aşa cum ne-am asumat noi, liberalii. Să menţinem plafonul la microintreprinderi şi să asigurăm că pilonul 2 nu o să fie naţionalizat, aşa cum a încercat PSD. Noi ne propunem ca pilonul 2 să continue să se consolideze. Noi ne propunem ca salariul mediu net să crească de la 5.000 la 7.000 de lei, ne propunem să creştem numărul locurilor de muncă. România trebuie să se dezvolte, să pornim de la tot ceea ce înseamnă valorile noastre identitare. Pentru mine este un moment în care mi-am asumat să candidez, pentru că am considerat că după ce am îmbrăcat uniforma militară, după ce am slujit ţara, ţara merită să-i dau înapoi tot ceea ce mi-a dat în aceşti ani”, spune Ciucă.

Liderul PNL a mai spus că şi-a asumat pactul pentru satul românesc: „O Românie dezvoltată se bazează pe o mediană consolidată. Împreună cu mine, dragi primari, trebuie să reducem diferenţa dintre viaţa în mediul urban şi rural, asta se poate doar prin clasa de mijloc. Primul punct este acel angajament de a milita pentru o viaţă mai bună şi integrată a persoanelor cu dizabilităţi, dincolo de grupul de consilieri pe care le-am constituit, o să funcţioneze şi o structură: PNL dizabilităţi, care se va ocupa strict de această problemă. Al doilea punct este pentru persoanele care suferă de autism şi Sindrom Down, părinţii simt nevoia de un angajament din partea decidenţilor politici, pentru a li se cuvenii atenţia pentru ca şi ei să poată să fie integraţi în societate.Este nevoie de această coerenţă a acţiunilor, a deciziilor şi a măsurilor reale. Al treilea punct, este vorba de familiile, de mamele care au 3 copiii şi mai mult, despre mamele care îşi cresc singure copiii. Pentru fiecare dintre ele avem în programul de guvernare şi asumat de către mine, proiecte care să vină şi să respecte tot ceea ce însemană o familie cu 3-4-5 copii. Robert Sighiartău, la vârsta sa, are deja 5 copii. Ultimul punct este cel legat de companiile care deschid afaceri în mediul rural, care angajează preponderent doamne şi domnişoare şi care nu resimt niciun ajutor din partea statului. Doamnelor şi domnilor, o să militez ca românii să îşi recâştige demnitatea, încrederea şi mai ales să ne recâştigăm încrederea în noi şi în forţa noastră. O să militez ca tinerii să nu plece din ţară”, adaugă Nicolae Ciucă.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici