Ciucă: Pieţele au fost dintotdeauna centrele vii ale comerţului în comunităţile rurale

Publicat: 10 11. 2023, 11:01
Actualizat: 10 11. 2023, 11:03

„Pieţele au fost dintotdeauna centrele vii ale comerţului în comunităţile rurale, dar şi locul unde se deschide dialogul. La Şimleul Silvaniei, piaţa istorică a fost renovată, iar astăzi, mulţumită administraţiei liberale de aici, oamenii care vin cu mâinile crăpate de muncă nu mai trebuie să stea iarna în frig sau vara în soare”, scrie pe Facebook Nicolae Ciucă.

El îl laudă pe edilul oocalităţii.

„Cristian Lazăr este unul dintre cei mai tineri primari din ţară şi a demonstrat tuturor că se poate, atunci când există colaborare între primărie, Consiliul Judeţean şi guvern. Îl felicit pentru rezultatele care se văd astăzi în toată comunitatea.
Am văzut aici bucuria sinceră a oamenilor pentru noua piaţă, dar eu îmi doresc ca aceasta să fie o normalitate în toate localităţile României. Producătorii locali trebuie să primească tot sprijinul autorităţilor, pentru că promovarea produselor româneşti este garanţia că pe mesele noastre ajung alimente proaspete şi de calitate, direct din inima satelor şi a oraşelor”, încheie preşedintele PNL.