- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (17.06.2022, 17:40)
- Gabriel Pecheanu
Ciucă: PNL nu va susţine nicio măsură care să sufoce mediul de afaceri, motorul vital economiei
PNL nu va susţine nicio măsură care să sufoce mediul de afaceri, motorul vital economiei, afirmă premierul Nicolae Ciucă, liderul liberalilor, ca reacţie la propunerile PSD de modificare a Codului Fiscal.
Urmărește
103 afișări
Sursa - Facebook, Nicolae Ciuca
„Vedem cu toţii în această perioadă ştiri şi tot felul de declaraţii despre efectele crizei economice care se desfăşoară acum la nivel global. Sunt câteva precizări, ca să fie foarte clar despre ce discutăm şi să înţeleagă toată lumea. Nu este sănătos şi responsabil să te joci cu sistemul fiscal în perioade de instabilitate. Riscăm să avem, într-un an sau doi, probleme de două ori mai mari decât avem astăzi. Avem, în istorie, precedente de măsuri strâmbe, venite în momente prielnice unora din punct de vedere electoral, pentru care, mai târziu, au plătit tot românii. Avem aproximativ 96 de miliarde de euro alocaţi pentru dezvoltare şi misiunea de a direcţiona aceşti bani spre toate domeniile cheie, în mod inteligent. Altfel, ne vom trezi într-un colaps financiar de nereparat”, scrie pe Facebook Nicolae Ciucă.
El mai afirmă că, în domeniul fiscal, intrarea în vigoare a unor măsuri care pot cădea ulterior testul la CCR înseamnă daune plătite din bugetul statului.
„Nu ne permitem să greşim constituţional cu marile măsuri de reformă în domenii cheie, mai ales în cele cu impact bugetar. Să ne aducem aminte că legile referitoare la pensiile speciale ale judecătorilor sau ale parlamentarilor au fost declarate neconstituţionale de CCR. Fie pentru că ele contraveneau unor principii constituţionale ale independenţei justiţiei, fie că erau neclare, imprecise, impredictibile sau au fost adoptate fără respectarea procedurilor parlamentare constituţionale. În domeniul fiscal, intrarea în vigoare a unor măsuri care pot cădea ulterior testul la CCR înseamnă daune plătite din bugetul statului. Există inechităţi? Da! Însă avem în PNRR stipulate foarte clar următoarele: reforma pensiilor (un sistem bazat pe contributivitate), precum şi reforma administraţiei publice şi a salariilor din sistemul public (un sistem bazat pe performanţă). Aşa vom repara lucrurile. De ce? Ca să şi producă efecte. Ca să şi funcţioneze pe termen lung. PNL nu va susţine nicio măsură care să sufoce mediul de afaceri, motorul vital economiei. Nu suntem de acord cu nicio viziune care pune azi poveri pe mediul de afaceri şi pe companii. Cum ne redresăm, dacă slăbim economia reală? Noi nu putem promova măsuri neconstituţionale, impozite peste noapte, taxe şi poveri pe companii şi mediul de afaceri. Greşelile, în această perioadă, ne vor costa enorm. Iar noi, Partidul Naţional Liberal, ne asumăm măsurile luate şi înţelegem că trebuie să ne uităm la cum va arăta România în viitorul apropiat, cu reformele din PNRR începute, cu banii din PNRR activaţi în programe de sprijin şi dezvoltare a ţării. Nu ne uităm azi la sondaje, ci pe termen lung la societatea românească. Asta credem noi că înseamnă responsabilitate la guvernare”; conchide premierul.
ULTIMELE ȘTIRI
-
UE ar trebui să trimită trupe în Groenlanda pentru a transmite un „mesaj ferm” după declaraţiile lui Trump
-
Coca-Cola retrage "cantităţi considerabile" de produse din multe ţări europene. Controalele au identificat niveluri ridicate de clorat
-
Trump pregăteşte ordine executive care vor schimba radical armata americană
PSD salută decizia Coaliţiei de guvernare de a accepta propunerea social-democrată privind aplicarea unui sistem progresiv de deduceri pentru salariile sub 4.500 de lei astfel încât la nivelul salariului minim să se ajungă la un impozit de 0%, au transmis vineri social-democraţii: „PSD îşi manifestă încrederea că partenerii de guvernare vor agrea şi celelalte două propuneri privind supraimpozitarea cu 40% a salariilor foarte mari şi cu până la 90% a pensiilor speciale care depăşesc semnificativ pensia medie din România”.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Pentru companiile austriece, Ungaria a devenit un vis urât. Strabag a intrat în colimatorul guvernului maghiar prin greşelile făcute la construcţia autostrăzii M30, care leagă Miskolc şi Košice. Tronsonul trebuie demolat în totalitate şi consolidat
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Ludovica e una dintre cele mai frumoase soții de fotbalişti și are peste 4.000.000 de fani pe Instagram
PROSPORT.RO
Cum a ajuns Jennifer Aniston să fie implicată în drama conjugală a soților Obama. Adevărul din culise!
CANCAN.RO
Regiunile din România unde va fi cel mai bine de locuit în contextul crizei schimbărilor CLIMATICE. Ce spun specialiștii
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe