Ciucă: Reforma pensiilor speciale, esenţială pentru stabilizarea unui sistem de pensii echitabil

Publicat: 28 06. 2023, 12:18
Actualizat: 28 06. 2023, 12:20

„Parlamentul României a adoptat astăzi reforma pensiilor speciale, esenţială pentru stabilizarea unui sistem de pensii echitabil şi sustenabil pe termen lung. Partidul Naţional Liberal şi-a asumat această reformă şi a susţinut-o constant şi necondiţionat, dovadă stau voturile noastre în favoarea acestui proiect, atât în Camera Deputaţilor, cât şi în Senat. Ne-am asumat prin PNRR legea votată astăzi în Parlament şi am spus mereu că vom urma calea responsabilă şi ne vom îndeplini toate obiectivele pentru atragerea de bani europeni”, scrie pe Facebook Nicolae Ciucă.

El apreciază că „fiecare român merită o pensie decentă, dar acestea trebuie aşezate într-un sistem echilibrat, corect şi sustenabil pentru întreaga societate”.

„Le mulţumesc tuturor colegilor din Parlament care au înţeles necesitatea unei astfel de reforme şi responsabilitatea pe care o avem faţă de români”, încheie Ciucă.

La ora transmiterii ştirii, proiectul de lege urmează să primească votul Camerei Deputaţilor, după votul din Senat.