Preşedintele PSD Covasna, deputatul Horia Grama, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că ultimele zile au arătat că preşedintele Traian Băsescu încearcă să „cosmetizeze” imaginea Guvernului şi a sa şi încearcă să găsească în acest sens o soluţie „pe care nu o are”, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Aţi observat ultimele mişcări din PDL, cum domnul preşedinte Traian Băsescu, fiind disperat de gradul de încredere pe care nu-l mai are, încearcă să cosmetizeze imaginea Guvernului şi încrederea în acesta şi în el”, a afirmat Horia Grama.
Liderul PSD Covasna a menţionat, în acest context, că preşedintele Băsescu, în momentul de faţă, „este prins într-o mare problemă cu partidul său”, respectiv cu PDL.
„Ar vrea să îl arunce la coşul de gunoi pe Emil Boc, dar ar trebui să se arunce şi el împreună cu Boc, pentru că toate măsurile au fost girate şi comandate în primul rând de la Cotroceni. Deci el l-a adus pe Emil Boc în situaţia de imagine pe care o are în momentul de faţă, impunându-i toate măsurile şi chemându-l la ordine de fiecare dată. Acum vrea să-l arunce la lada de gunoi şi încearcă să găsească o soluţie pe care nu o are”, a spus deputatul Grama.
El a adăugat că „se pare” că şeful statului ar fi vrut să pună un tehnocrat în fruntea Guvernului, dar partidul i-a spus, de această dată, „Nu”.
Potrivit acestuia, pe fondul alegerilor şi al stabilirii conducerii în PDL, preşedintele Băsescu are mari probleme, în special cu lupta pentru putere din partid.
Grama a adăugat că şeful statului a încercat un tur de forţă în partid şi să-şi impună oamenii săi pentru viitoarele alegeri, dar „s-a cam lovit de nişte ziduri pe acolo”.
De asemenea, Horia Grama consideră că, în momentul de faţă, un tehnocrat nu are ce să caute în fruntea Guvernului, pentru că astfel s-ar ajunge „din lac în puţ”.
„După lipsa de autoritate a lui Boc şi de coerenţă, pe un tehnocrat niciun partid nu l-ar băga în seamă şi cu asta putem stinge lumina şi să plecăm acasă”, a conchis preşedintele PSD Covasna.