- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (17.10.2024, 18:08)
- Petru Mazilu
Clarificările lui Nicuşor Dan privind organizarea referendumului
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a prezentat joi o serie de precizări referitoare la organizarea referendumului din Bucureşti. Dacă va fi aprobat de Consiliul General în şedinţa de luni, referendumul trebuie să aibă loc, potrivit legii şi Constituţiei, este una dintre concluziile lui Dan.
Urmărește
302 afișări
Clarificările lui Nicuşor Dan privind organizarea referendumului
Explicaţiile au fost trimise pe Facebook.
„1. Dacă va fi aprobat de Consiliul General în şedinţa de luni, referendumul trebuie să aibă loc, potrivit legii şi Constituţiei.
2. Suveranitatea naţională aparţine poporului român care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum – articolul 2 din Constituţie şi legea 3/2000.
3. Pentru a facilita desfăşurarea referendumului în aceleaşi secţii de votare cu cele pentru alegerile prezidenţiale şi pentru limitarea costurilor, Guvernul trebuie să dea o reglementare, aşa cum a făcut-o în mai multe rânduri, de fiecare dată cu foarte puţin timp înainte de alegeri”, scrie în mesajul primarului Nicuşor Dan.
Edilul şef a prezentat câteva situaţii despre care susţine că sunt similare demersului său.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Germania ar fi dispusă să trimită trupe de menţinere a păcii în Ucraina: „Suntem cel mai mare partener NATO din Europa”
-
Şeful gigantului grup austriac de construcţii Strabag, prezent şi în România, „a murit brusc şi neaşteptat” la vârsta de 44 de ani
-
Gigantul francez al produselor de lux LVMH a redevenit cea mai valoroasă companiei din Europa după ce a depăşit Novo Nordisk
„Mai jos, situaţiile din trecut:
Referendumul naţional din anul 2009 iniţiat de preşedintele Traian Băsescu (cu tema Parlament unicameral şi Parlament cu maxim 300 de persoane) s-a desfăşurat în aceeaşi zi cu primul tur al alegerilor prezidenţiale (22 noiembrie 2009). OUG nr. 103 din 30 septembrie 2009 (prim-ministru Emil Boc), publicată în Monitorul Oficial nr. 656 din 2 octombrie 2009, introduce art. 15 indice 1 în Legea nr. 3/2000, pentru a facilita desfăşurarea referendumului naţional simultan cu alegerile generale, în cadrul aceloraşi secţii de votare, cu operaţiunile electorale îndeplinite de către aceleaşi birouri electorale.
Referendumul local din anul 2018 iniţiat de Consiliul Judeţean Olt pentru atribuirea denumirii Olt-Romanaţi judeţului Olt s-a desfăşurat în aceleaşi zile cu referendumul naţional de revizuire a Constituţiei iniţiat de Coaliţia pentru Familie (6-7 octombrie 2018). OUG nr. 86 din 18 septembrie 2018 (prim-ministru Viorica Dăncilă), publicată în Monitorul Oficial nr. 799 din 18 septembrie 2018, introduce art. 15 indice 2 în Legea nr. 3/2000, pentru a facilita desfăşurarea referendumului local simultan cu referendumul naţional, în cadrul aceloraşi secţii de votare, cu operaţiunile electorale îndeplinite de către aceleaşi birouri electorale.
Referendumul naţional din anul 2019 iniţiat de preşedintele Klaus Iohannis pe tema justiţiei s-a desfăşurat în aceeaşi zi cu alegerile pentru Parlamentul European (26 mai 2019). OUG nr. 29 din 8 mai 2019 (prim-ministru Viorica Dăncilă), publicată în Monitorul Oficial nr. 358 din 8 mai 2019, modifică art. 15 indice 1 din Legea nr. 3/2000, pentru a introduce clarificări legislative suplimentare în vederea facilitării desfăşurării referendumului naţional simultan cu alegerile generale.”
Referendumul ar putea fi organizat în acelaşi timp cu primul tur al alegerilor prezidenţiale.
Cele două întrebări la care Nicuşor Dan îi va invita pe bucureşteni să se pronunţe prin „DA” sau „NU” sunt următoarele:
1. Sunteţi de acord ca repartizarea impozitelor pe venit şi a taxelor şi impozitelor locale colectate de la bucureşteni între Primăria Municipiului Bucureşti şi Primăriile de Sector să fie aprobată de către Consiliul General al Municipiului Bucureşti?
2. Sunteţi de acord ca Primarul General al Municipiului Bucureşti să emită autorizaţiile de construire pe întreg teritoriul administrativ al oraşului?
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Citește pe alephnews.ro: Viktor Orbán blochează aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană. Ce soluții are UE
Citește pe www.zf.ro: Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cele mai vechi business-uri din lume. În România, companiile se bat să câştige loc
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
A doua cea mai mare metropola a lumii riscă să dispară sub ape, iar soarta mega-oraşului atârnă în mâinile unui miliardar
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Prezentatoarea știrilor și iubita ei cântăreață, imagini îndrăznețe din vacanța romantică din Costa Rica
PROSPORT.RO
Tabel pentru bărbați și femei | Pe ce dată ieși la PENSIE, în funcție de luna și de anul nașterii
GANDUL.RO
Cea mai cunoscută fotografie cu Mihai Eminescu. A fost făcuta la Praga și a devenit „imaginea” poetului
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe