Boc: Noul guvern va avea cu minimum 3-4 ministere mai puţin decât Cabinetul PDL-PSD

Publicat: 17 12. 2009, 22:33
Actualizat: 06 11. 2012, 09:38

În Guvernul PDL-PSD erau 19 ministere. În noul guvern vor fi cu cel puţin 3-4 ministere mai puţin„, a spus Boc, la OTV.

Guvernul include în formula actuală tot 19 ministere, ca şi în formula PDL-PSD, condusă de către miniştri interimari, după căderea Cabinetului.

Boc a mai afirmat că noul guvern va avea „cel mult un vicepremier” şi că portofoliile ministeriale pot fi încredinţate şi unor „nume noi” faţă de ce a apărut în presă.

Preşedintele PDL, Emil Boc, desemnat de preşedintele Traian Băsescu pentru un nou mandat de premier, a declarat anterior că noul Guvern va avea o componenţă mai restrânsă decât cea actuală.

Întrebat de presă ce formulă va avea viitorul Executiv, Emil Boc a răspuns: „Va fi mai mic decât cel pe care îl are actualul Guvern, pentru că 2010 este un an greu economic şi dacă cerem solidaritate şi responsabilitate tuturor românilor trebuie să începem cu primul ministru şi cu Guvernul cu care va merge în Parlament”.

El a menţionat că PDL va avea discuţii cu toate formaţiunile care şi-au arătat disponibilitatea de a susţine majoritatea guvernamentală, şi anume UDMR, grupul minorităţilor naţionale şi grupul independenţilor.