Prima pagină » Politic » Claudiu Târziu: AUR atacă la CCR numirea Sulfinei Barbu la CNSAS

Claudiu Târziu: AUR atacă la CCR numirea Sulfinei Barbu la CNSAS

„Încă o mârşăvie a sistemului ticăloşit. Vom ataca la Curtea Constituţională acest vot vădit ilegal”, afirmă Claudiu Târziu (AUR), după votul din Parlament numirea Sulfinei Barbu în funcţia de membru în Colegiul CNAS.
Claudiu Târziu: AUR atacă la CCR numirea Sulfinei Barbu la CNSAS

Preşedintele Consiliului Naţional de Conducere al AUR, Claudiu Târziu, critică rezultatul votului din plenul reunit al Parlamentului pentru numirea unui membru în Colegiul CNAS şi anunţă că Alianţa pentru Unirea Românilor va ataca votul la Curtea Constituţională.

„Un profesionist sincer preocupat de a scoate la lumină crimele comunismului şi adevărul istoric, un român autentic, a fost respins astăzi de majoritatea parlamentară toxică şi coruptă, fiind preferată o doamnă abonată la diverse funcţii în statul român din epoca Băsescu încoace. Nu numai că PNL şi PSD au respins un profesionist şi un anticomunist fără rest, dar au şi încălcat flagrant legea, potrivit căreia fiecare grup parlamentar trebuie să aibă reprezentanţi în Colegiul CNSAS. Încă o mârşăvie a sistemului ticăloşit! Însă nu ne oprim aici: vom ataca la Curtea Constituţională acest vot vădit ilegal”, scrie pe Facebook Claudiu Târziu.

Camera Deputaţilor şi Senatul au votat, în plenul reunit de marţi, prin apel nominal, ca Sulfina Barbu să ocupe funcţia de membru al Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), pentru un mandat de 6 ani.

Istoricul şi cercetătorul Marius Oprea a fost susţinut de grupurile AUR, fără ca el să fie membru al partidului.