„I-am trimis o scrisoare personală, cu urări de «La mulţi ani!» şi de sănătate, e ziua lui azi”, a declarat Iliescu pentru MEDIAFAX.
El a arătat că în scrisoarea respectivă nu s-a referit şi la chestiuni politice.
„Nu am intrat în chestii de politică”, a spus Iliescu.
De altfel, de când este şef al statului, şi Traian Băsescu l-a felicitat la aniversări pe predecesorul său. În 2009, preşedintele Băsescu i-a trimis chiar lui Ion Iliescu, prin intermediul unui emisar, un coş cu trandafiri galbeni şi o felicitare pe care scria, cu litere aurite, „La Mulţi Ani!”.