Miluţ, la Congresul PNŢCD: Îl invit să ia cuvântul pe premierul şi preşedintele PDL, Emil Bloc…Boc

Publicat: 12 09. 2009, 12:38
Actualizat: 06 11. 2012, 09:29

Miluţ a declarat, în discursul din deschiderea Congresului, că „a trecut vremea disputelor politice şi a venit vremea dialogului şi a cooperării”.

El a menţionat că Partidul Poluar European – formaţiune din care fac parte PNŢ şi PDL – „cere”, mai mult ca oricând, coerenţă şi unitate şi, în perspectiva alegerilor prezidenţiale, formarea unei puternice alianţe.

„Noi va trebui să decidem dacă rămânem deoparte de ceea ce înseamnă politica adevărată, dacă vrem să ajungem la muzeul istoriei politicii româneşti”, a spus liderul ţărănist.

Miluţ a mai spus că PNŢCD trebuie să facă o bună alianţă politică cu PDL dar, în acelaşi timp, să rămână deschis pentru o colaborare politică cu PNL.

„Trebuie să stabilim un candidat unic la Preşedinţie şi să câştigăm alegerile împotriva stângii europene, care nu are soluţii pentru această criză economică”, a mai declarat Miluţ.

După discurs, Miluţ l-a invitat să ia cuvântul pe Emil Boc: „Îl invit să ia cuvântul pe premierul şi preşedintele PDL, Emil Bloc…Boc”.

Cei prezenţi în sala Congresului au izbucnit în râs, în ciuda seriozităţii afişate de liderul ţărănist.

Congresul PNŢCD a început, sâmbătă dimineaţă, fiind prezenţi la eveniment, alături de reprezentanţii formaţiunii, democrat-liberalii Emil Boc, Adriean Videanu şi Vasile Blaga, dar şi liderul liberal Crin Antonescu.

Congresul extraordinar al PNŢCD are loc la Palatul Parlamentului, fiind prezenţi câteva sute de reprezentanţi.

Întâlnirea are ca scop alegerea unei noi conduceri şi reconfirmarea în fruntea partidului a lui Marian Petre Miluţ.

De asemenea, PNŢCD va decide pe cine va susţine în campania pentru prezidenţiale. Practic există două aripi în PNŢCD: un grup condus de Marian Petre Miluţ şi altul condus de Radu Sârbu.