Preşedintele rus, Vladimir Putin, va susţine joi un discurs în cadrul unui summit online privind schimbările climatice găzduit de preşedintele american Joe Biden, a declarat Kremlinul, în pofida unei relaţiei tensionate dintre Moscova şi Washington, informează Reuters.
Prezenţa lui Vladimir Putin indică faptul că este încă deschis dialogului cu Statele Unite, chiar dacă cele două ţări şi-au impus sancţiuni în ultimele zile.
Biden a invitat 40 de lideri mondiali la summitul privind schimbările climatice, parte a efortului său de a face din lupta împotriva încălzirii globale o prioritate majoră.
Putin, în discursul său, va „contura abordările Rusiei în contextul formării unei cooperări internaţionale ample menite să depăşească efectele negative ale schimbărilor climatice globale”.
Washingtonul a impus, joia trecută, noi sancţiuni Rusiei pentru presupusa activitate malignă, inclusiv amestecul în alegerile americane de anul trecut, hacking-ul cibernetic şi intimidarea Ucrainei.
Rusia a negat acuzaţiile şi a ripostat cu sancţiuni proprii în ziua următoare.
Statele Unite au avertizat Rusia că vor exista consecinţe suplimentare dacă Alexei Navalnîi, un politician din opoziţie aflat în greva foamei în închisoare de aproape trei săptămâni, va muri. Rusia a declarat că este pregătită să impună măsuri mai „dureroase” împotriva Washingtonului dacă tensiunile escaladează.