- Home
- Politic
- SIBIU, (15.10.2016, 16:16)
- Departamentul Corespondenţi
Clotilde Armand: USR ar putea susţine acelaşi guvern cu PNL şi platforma lui Cioloş
USR ar putea susţine acelaşi guvern cu PNL, ceea ce nu înseamnă, însă, o alianţă, şi, totodată, ar putea susţine platforma lui Dacian Cioloş, a declarat, sâmbătă, în cadrul unei conferinţe de presă la Sibiu, Clotilde Armand.

Clotilde Armand: USR ar putea susţine acelaşi guvern cu PNL şi platforma lui Cioloş
Clotilde Armand a spus că USR va negocia "pe proiecte" şi nu a exclus posibilitatea ca USR să susţină acelaşi guvern cu PNL.
"Nu vom face nicio alianţă cu PNL. Faptul că putem să susţinem acelaşi guvern nu înseamnă că facem o alianţă. (...) Noi vom negocia pe un program, pe nişte proiecte. Dacă nu mai sunt susţinute, ne retragem", a spus Clotilde Armand.
Întrebată dacă USR va susţine platforma lui Dacian Cioloş, Clotilde Armand a spus că mai întâi trebuie "descoperită”.
"El (premierul - n.r.) ar vrea ca noi să susţinem această platformă, dar mai întâi trebuie să o descoperim. Nu o cunoaştem. Dacă este conformă principiilor noastre şi respectă direcţia în care credem, bineînţeles că o vom susţine”, a mai spus Clotilde Armand.
În ceea ce o priveşte, Clotilde Armand a spus că, cel mai probabil, nu va candida pentru un mandat de deputat sau de senator.
"Cel mai probabil eu nu o să candidez. Eu am vrut să fiu primar al sectorului 1 şi în continuare vreau acelaşi lucru. Nu am luat decizia definitivă pentru că nu îmi aparţine în totalitate. Sunt aici pentru a ajuta. Sunt şi alţii care ştiu cum pot eu ajuta mai bine. Opinia mea personală este că dacă am vrut să fiu primar - şi cred că o să fiu primar după 4 ani - între aceste două date nu e necesar să fiu deputat sau senator, ci să mă pregătesc şi mai bine ca să fiu un primar mai bun”, a declarat Clotilde Armand.
Întrebată, de asemenea, dacă pe lista USR se vor regăsi persoane care fac parte din Guvernul Cioloş, Clotilde Armand a spus că "vor fi mai multe persoane”.
"Vor fi mai multe persoane. (...) Miniştri, secretari de stat, vor fi cel puţin trei. Avem deja unul sigur, care deja şi-a dat demisia, domnul Manuel Costescu, care este din Sibiu”, a răspuns Armand.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe