- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (19.12.2024, 18:02)
- Gabriel Pecheanu
Clotilde Armand vrea mandatul de senator: Interdicţia vizează funcţia de primar, nu de parlamentar
- Fostul primar al Sectorului 1 al Capitalei Clotilde Armand s-a prezentat pentru a prelua mandatul de senator.
- „Decizia de incompatibilitate vizează doar interdicţia ocupării timp de 3 ani a funcţiei de primar, nu şi de parlamentar”, argumentează ea.

Clotilde Armand vrea mandatul de senator: Interdicţia vizează funcţia de primar, nu de parlamentar
„Breaking news: <Clotilde Armand s-a prezentat la Parlament, pentru preluarea mandatului.> Aşa. Şi? Iată explicaţia juridică. În legislaţia din România nu există o prevedere explicită prin care să interzică unui primar să fie managerul unui proiect pe fonduri europene. În schimb sunt multe opinii diferite, am sesizat şi CCR cu acest aspecte. Există un vid legislativ, de care a profitat PSD pentru a-mi face dosarul acest dosar penibil cu ajutorul ANI- instituţie a statului care este controlată tot de PSD. Am venit astăzi în Parlament pentru a ridica o altă problemă- există un vid legislativ şi în cazul parlamentarilor care trebuie validaţi deşi există o situaţie de incompatibilitate cu funcţia de ales local”, anunţă Clotilde Armand.
Ea precizează că articolul 25, alin. 2, din Legea 176/ 2010, stabileşte clar că pot ocupa demnitatea de senator, deoarece starea de incompatibilitate priveste doar funcţia de primar: “Persoana eliberată sau destituită din funcţie potrivit prevederilor alin. (1) sau faţă de care s-a constatat existenţa conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică ce face obiectul prevederilor prezentei legi, cu excepţia celor electorale, pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului.”
„Cuvintele cheie sunt: <cu exceptia celor electorale> şi <nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie.> Astfel, decizia de incompatibilitate vizează doar interdicţia ocupării timp de 3 ani a funcţiei de primar, nu şi de parlamentar. Articolul 25 a fost verificat de CCR în mai multe rânduri, din punct de vedere al constituţionalităţii. A fost dată şi o decizie interpretativă, dar nu a fost modificat textul de lege. Parlamentul a apreciat în cazul de faţă că textul de lege este explicit şi nu necesită schimbarea lui. Practic, în acest moment sunt în situaţia în care mandatul meu de senator trebuie validat de Comisia specială constituită în Parlament. Iar comisia respectivă trebuie să o valideze fiindcă altfel este un abuz”, încheie Armand.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Războiul din Ucraina, ziua 1095. Trump: SUA sunt „destul de aproape” de un acord cu Ucraina privind mineralele / Sondaj: 91% dintre ucraineni se opun negocierilor de pace fără participarea Ucrainei
-
Susţinătorii lui Călin Georgescu, aşteptaţi sâmbătă în Piaţa Constituţiei
-
Un irakian a fost declarat indezirabil în România pentru o perioadă de 10 ani
Ea prezintă şi motivarea juridică a lui Augustin Zegrean care s-a ocupat de cazul său.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 05:00
-
ieri, 22:00