Prima pagină » Politic » Alina Mungiu-Pippidi propusă pentru Parlamentul European

Alina Mungiu-Pippidi propusă pentru Parlamentul European

Liderul PDL Iaşi, Dan Cârlan, a anunţat că va propune Biroului Permanent Judeţean al filialei să susţină candidatura Alinei Mungiu-Pippidi la alegerile europarlamentare, adăugând că a avut o discuţie cu aceasta şi că răspunsul va fi dat după ce propunerea va fi validată de conducerea organizaţiei.
Alina Mungiu-Pippidi propusă pentru Parlamentul European
04 mart. 2009, 09:50, Politic

Dan Cârlan a declarat, marţi seară, că a avut o discuţie cu Alina Mungiu-Pippidi "pentru a înţelege în ce măsură propunerea poate fi discutată la vârful PDL Iaşi".

"Nu am primit un refuz ferm, după cum nu am primit nici un accept explicit, fiind vorba de o propunere venită pe nepregătite şi în lipsa unei decizii oficiale a organizaţiei. Am convenit cu doamna Mungiu-Pippidi că dacă PDL Iaşi va lansa oficial această propunere, ea va fi tratată cu toată seriozitatea şi vom primi un răspuns rapid şi neechivoc", a spus Dan Cârlan.

El a adăugat că a discutat deja pe această temă cu senatorul PDL Iaşi Dumitru Oprea, a cărui candidatură a fost respinsă de Biroul Permanent Naţional al partidului, pe motiv că a fost ales pe vot uninominal, şi că acesta ar fi avut o reacţie favorabilă propunerii sale.

La rândul său, senatorul Mihaela Popa, prim-vicepreşedinte al PDL Iaşi, a declarat că susţine candidatura Alinei Mungiu-Pippidi pentru Parlamentul European.

Alina Mungiu-Pippdi s-a născut la Iaşi, fiind fondatorul Societăţii Academice din România şi coordonator al Coaliţiei pentru o Guvernare Curată.

Membrii BPJ al PDL Iaşi stabiliseră să susţină candidatura senatorului Dumitru Oprea pentru alegerile europarlamentare, însă propunerea a fost respinsă de conducerea centrală a partidului. Aceasta a stabilit că nu vor putea candida la europarlamentare cei care au fost aleşi uninominal sau pe liste, preşedinţi de Consilii Judeţene, parlamentari, primari, viceprimari, vicepreşedinţi de CJ.

Citeşte şi:

Stolojan, Elena Băsescu, Cristian Preda şi Andreea Vass – candidaţi la europarlamentare