Cluj: Partida Romilor cere ca în procesul de reorganizare să se ţină cont şi de interesele romilor

Partida Romilor "Pro Europa" cere Guvernului să ţină cont în procesul de reorganizare administrativ-teritorială şi de interesele romilor, nu numai ale maghiarilor, şi să adopte varianta de împărţire în opt regiuni, iniţiată de PDL, care ar avantaja şi această etnie, mai numeroasă decât cea maghiară.

Urmărește
17 afișări

Prim-vicepreşedintele Partidei Romilor "Pro Europa" Cluj, Aurel Pascu, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că absorbţia fondurilor europene poate creşte la nivel naţional în urma unei astfel de reorganizări a ţării, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Reorganizarea administrativ-teritorială este un nou episod politic major în care romii sunt uitaţi şi total neglijaţi şi vedem că discuţiile se împart în jurul intereselor şi dorinţelor minorităţii maghiare din România. Aceasta, deşi noi, romii, avem o pondere mai mare decât maghiarii, suntem 1,6 milioane, faţă de 1,3 milioane cât sunt maghiarii. De aceea cerem Guvernului să ţină cont în procesul de reorganizare administrativ-teritorială şi de interesele romilor, nu numai ale maghiarilor, şi să adopte varianta de împărţire în opt regiuni, iniţiată de PDL, care ar avantaja şi etnia noastră. Absorbţia fondurilor europene poate creşte în urma unei astfel de reorganizări a ţării, în condiţiile în care UE alocă sume pentru incluziunea socială a romilor, nu pentru maghiarii din România", a spus Pascu.

Potrivit acestuia, romii susţin varianta PDL cu opt regiuni care se suprapun actualelor agenţii de dezvoltare regională, pentru că aceasta ar asigura "o mai bună absorbţie a fondurilor europene".

În ceea ce priveşte judeţele Harghita şi Covasna, Partida Romilor "Pro Europa" ar dori ca acestea să fie incluse împreună în Regiunea Centru, pentru ca şi romii care locuiesc în cadrul acestora să aibă "o şansă la dezvoltare".

"Noi dorim ca şi romii din Harghita şi Covasna să beneficieze de această şansă de regionalizare pentru accesarea de fonduri europene în vederea rezolvării problemelor cu care se confruntă", a afirmat Aurel Pascu.

El a spus că în cadrul procesului de reorganizare administrativ-teritorială romii ar dori eliminarea "fenomenului de monarhie a romilor" şi să nu mai existe regi şi împăraţi ai etniei.

Prim-vicepreşedintele Partidei Romilor "Pro Europa" Cluj a subliniat că formaţiunea ar dori şi formarea unui departament guvernamental pe fiecare capitală de regiune pentru problemele romilor "care să se ocupe de incluziunea socială a romilor şi să scrie proiecte în vederea accesării fondurilor europene pentru această etnie".

Potrivit unei statistici prezentate în conferinţa de presă, cea mai numeroasă populaţie romă din România, de 6-7 la sută din totalul populaţiei judeţului se găseşte în Mureş - 40.000, urmat de Călăraşi, Bihor şi Sălaj, unde romii sunt în proporţie de 5-6 la sută din totalul populaţiei.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la B1TV, că le-a spus reprezentanţilor UDMR, la Cotroceni, că maximul pe care îl poate oferi este o formulă de opt judeţe plus Harghita şi Covasna, separat, care să rămână aşa cum sunt acum, dar "niciodată unite".

Proiectul PDL de reorganizare administrativă vizează trecerea de la 41 de judeţe la opt, iar capitalele acestor judeţe vor fi Cluj-Napoca, Braşov, Timişoara, Craiova, Constanţa, Iaşi, Ploieşti şi Bucureşti, anunţa liderul PDL Ioan Oltean.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici