Cluj: USL a sesizat la 112 existenţa unor panouri electorale ale PDL în apropierea unor secţii de vot

USL Cluj a sesizat, duminică, la numărul unic de urgenţă 112, faptul că în apropierea unor secţiilor de votare din municipiul Cluj-Napoca există panouri electorale ale PDL şi a cerut îndepărtarea acestora.

Urmărește
117 afișări
Imaginea articolului Cluj: USL a sesizat la 112 existenţa unor panouri electorale ale PDL în apropierea unor secţii de vot

Cluj: USL a sesizat la 112 existenţa unor panouri electorale ale PDL în apropierea unor secţii de vot (Imagine: Mircea Rosca/Mediafax Foto)

Potrivit unui comunicat transmis, duminică, de USL Cluj, pe panourile electorale respective apăreau însemne la vot şi imaginea candidaţilor PDL la Primăria Cluj-Napoca şi Consiliul Judeţean Cluj.

"USL Cluj a sesizat, duminică, la 112, faptul că în apropierea secţiilor de votare cu nr. 27 şi 28 din str. Splaiul Independenţei şi a Secţiei nr. 157 din str. Observatorului din Cluj-Napoca există panouri electorale cu îndemn la vot şi imaginea lui Emil Boc şi Alin Tişe. USL Cluj a solicitat îndepărtarea acestor panouri”, se arată în comunicat.

Reprezentanţii USL Cluj au declarat corespondentului MEDIAFAX că au sunat la 112 pentru că Poliţie este instituţia abilitată să îndepărteze afişele.

În judeţul Cluj sunt aşteptate la urne 607.458 de persoane cu drept de vot, din care 274.080 sunt din municipiul Cluj-Napoca.

În judeţ sunt amenajate 611 secţii de votare, din care 159 în municipiul Cluj-Napoca, unde funcţionează şi trei secţii speciale pentru studenţi.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici