Rezoluţia PSD face referire la arestarea „abuzivă” a lui Constantin Nicolescu şi „actele samavolnice” săvârşite împotriva aleşilor locali ai PSD „de către poliţia politică comandată de la butoanele instalate în palatele Cotroceni şi Victoria”.
Rezoluţia afirmă că lupta politică nu se mai duce cu mijloace democratice, ci „între regimul opresiv şi forţele de rezistenţă care încearcă să apere principiile şi libertăţile câştigate cu greu în 1989”.
PSD reclamă faptul că aleşii locali sunt supuşi zilnic „unor presiuni infernale”, cărora se adaugă „seceta financiară”.
În Rezoluţie se face un apel la toate forţele politice din opoziţie pentru adoptarea unei poziţii unitare de rezistenţă în faţa tuturor actelor de „agresiune ale actualei puteri.
PSD propune realizarea unei Cărţi Negre a abuzurilor actualei puteri, care să fie înmânată tuturor forurilor europene cu atribuţii în promovarea şi apărarea principiilor democratice sau a drepturilor fundamentale ale omului.