”Dreapta Liberală consideră că decizia Uniunii Europene de a impune vize cetăţenilor din USA care vor călători în spaţiul Schengen începând din 2021 este greşita şi nejustificată. Aplicarea acestei hotărâri va duce la tensionarea relaţiilor reciproce, într-un moment când este nevoie de o colaborare tot mai strânsă! De aceea, îi solicităm Preşedintelui Iohannis să uzeze de toate mijloacele, inclusiv dreptul de veto al României în Consiliul European pentru a împiedica punerea în aplicare a acestei iniţiative”, a declarat preşedintele Dreptei Liberale, Viorel Cataramă, potrivit unui comunicat de presă.
Cetăţenii Statelor Unite care vor să călătorească într-unul din cele 26 de state membre ale spaţiului Schengen vor avea nevoie de viză începând din 2021, a anunţat Uniunea Europeană, relatează site-ul publicaţiei Independent.
Vizele de tipul sistemului european de informaţii şi de autorizare privind călătoriile (ETIAS) vor fi necesare pentru călătoria în Spaţiul Schengen.
În prezent, americanii nu au nevoie de o viză pentru călătorii de sub 90 de zile în Europa.
UE a afirmat că noile restricţii sunt necesare pentru a „evita viitoare probleme privind migraţia ilegală şi terorismul”, susţinând că vizele ETIAS sunt valabile pentru trei ani.