Coaliţia cere rediscutarea Legii pensiilor parlamentarilor în comisii, cu modificări „mai ample”
„Părerea noastră este că solicitările sau observaţiile preşedintelui sunt de bun-simţ, dar în opinia mea nu sunt suficiente”, a spus Dragnea, anunţând că legea va fi retrimisă miercuri la comisiile speciale, deşi marţi a fost deja elaborat un raport asupra cererii de reexaminare a preşedintelui Klaus Iohannis.
Dragnea a spus că, printre prevederile care vor fi modificate, se vor afla şi cele privind durata minimă petrecută în Parlament de un senator sau deputat pentru a putea beneficia de pensia specială. Astfel, doar cei care au încheiat un mandat întreg vor putea primi această pensie, faţă de actuala prevedere, care vorbeşte despre un minimum de 6 luni în mandat.
„Nu mi se pare corect ca un parlamentar să poată primi o bonificaţie la pensie dacă are 6 luni la mandat. (…) Un parlamentar vine în Parlament pentru că îl trimit cetăţenii din colegiul respectiv, şi nu-l trimit pentru şase luni, nici pentru un an, nici pentru doi ani, ci pentru patru ani. Dacă un parlamentar nu poate să finalizeze un mandat, nu poate beneficia de această mărire de pensii”, a spus liderul PSD.
Mai mult, liderii coaliţiei vor şi eliminarea posibilităţii ca un parlamentar în funcţie să primească pensie specială, fapt care este posibil potrivit actualelor prevederi.
„Trebuie să aibă o formă foarte apropiată, poate până la identitate, cu modelul de la Parlamentul European. (…) Fiecare prevedere din această lege trebuie judecată ţinând cont şi de părerea populaţiei şi de bun-simţ”, a subliniat Dragnea.
Acesta a mai spus că în discuţii se vor implica şi liderii partidelor şi speră în colaborarea opoziţiei.
Comisia pentru statut a modificat marţi doar unele prevederi din legea pensiilor speciale pentru parlamentari, ca urmare a cererii de reexaminare a preşedintelui, stabilind că aceştia vor încasa pensiile din momentul în care au decizii de pensionare în sistemul de stat, dar cuantumul a rămas acelaşi.
Preşedintele comisiei de statut Bogdan Niculescu-Duvăz, deputat PSD, a făcut această precizare, arătând că modificările au fost făcute de membrii comisiei în unanimitate.
„Comisia a discutat toate elementele pe care le conţine cererea de reexaminare a preşedintelui, o bună parte dintre ele au fost adoptate ca fiind necesare. Acest raport a fost votat în unanimitate”, a spus Duvăz.
Duvăz a precizat, însă, că prevederile privind cuantumul pensiei speciale pentru parlamentari a rămas cel iniţial de 0,55% din indemnizaţia de parlamentar, de acesta urmând să beneficieze deputaţii şi senatorii care au avut mandate de la 6 luni consecutive până la 3 mandate.
O modificare făcută de comisia de statut, la soliciarea preşedintelui, se referă la faptul că pensia specială nu poate fi încasată de deputaţi şi senatori în paralel cu indemnizaţia de parlamentar.
Membrii comisiei au mai stabilit că parlamentarii care au fost condamnaţi pentru fapte de corupţie săvârşite în calitate de parlamentar nu vor putea beneficia de aceste pensii speciale, a mai spus Duvăz, adăugând că cei condamnaţi pentru incompatibilitate vor putea beneficia de pensie specială deoarece este vorba de o situaie administrativă şi nu de corupţie.