Ponta le spune aleşilor locali ai USL să ceară referendumuri judeţene pentru reorganizarea ţării

Publicat: 11 06. 2011, 12:01
Actualizat: 06 11. 2012, 17:35

Ponta a lansat această iniţiativă în discursul susţinut la reuniunea USL de la Sala Palatului.

Conform Legii administraţiei publice locale, delimitarea teritorială a comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor se stabileşte prin lege.

„Orice modificare a limitelor teritoriale ale acestora se poate efectua numai prin lege şi numai după consultarea prealabilă a cetăţenilor din unităţile administrativ-teritoriale respective prin referendum, care se organizează potrivit legii”, mai prevede actul normativ.

Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că îi propune preşedintelui Traian Băsescu să iniţieze un referendum naţional în ceea ce priveşte reorganizarea teritorială a României în opt judeţe, aşa cum a făcut şi în cazul revizuirii Constituţiei.

Secretarul general al PDL, deputatul Ioan Oltean, a spus, vineri, într-o conferinţă de presă, că formula pe care actualii guvernanţi o propun este trecerea de la 41 de judeţe la opt, ceea ce se înscrie în parametrii europeni şi răspunde şi cerinţelor de absorbţie a fondurilor europene într-un ritm mult mai ridicat şi o valorificare mult mai eficientă a acestora.

Întrebat care vor fi capitalele acestor opt judeţe, Oltean a răspuns că este vorba despre Cluj-Napoca, Braşov, Timişoara, Craiova, Constanţa, Iaşi, Ploieşti şi Bucureşti.

Ioan Oltean a anunţat, totodată, că Guvernul şi-ar putea asuma răspunderea pe actul normativ care vizează reorganizarea administrativ-teritorială a României în opt judeţe, precizând că se doreşte ca alegerile locale din 2012 să aibă loc în baza noii legi.

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, vineri, că invită partidele politice la dialog pe tema revizuirii Constituţiei şi pe cea a reorganizării administrative a ţării, în a treia decadă a lunii iunie.

Şeful statului a mai declarat că le propune partidelor ca până la alegerile locale din anul 2012 să se ajungă la un stadiu de implementare a noii organizări teritoriale astfel încât alegerile să fie legitime şi să creeze o administraţie mai suplă şi mai eficientă.

Preşedintele Băsescu a adresat formaţiunilor parlamentare invitaţia de a participa, pe 21 iunie, la un dialog despre reorganizarea teritorială şi revizuirea Constituţiei, USL fiind invitată de la ora 14.00, iar reprezentanţii coaliţiei de la ora 16.00.