Codrin Ştefănescu anunţă alt vot decât Firea: 8 voturi contra lui Liviu Dragnea, 55 pentru şi o abţinere
„Azi au fost prezenţi 64 de membri ai CEX, considerând că ministrul Apărării. Au votat 8 împotriva lui Liviu Dragnea, o abţinere şi 55 pentru. Doi dintre colegi au plecat lăsându-şi mandatul, de la sector 4. Aproape toţi au avut mandat. La final primarul sectorului 5 Daniel Florea a propus excluderea Gabrielei Firea pentru declaraţiile făcute, foarte mulţi dintre colegi au cerut un vot şi e de la sine de înţeles care ar fi fost votul”, a declarat Codrin Ştefănescu.
Secretarul general adjunct al PSD a precizat că aceste cifre prezentate de el sunt cele reale, spre deosebire de cele date de Gabriela Firea, şi că votul a fost la vedere.
„Nu ştiu (de ce sunt alte cifre -n.r.). Noi avem un proces verbal. Sunt colegii noştri care participă la şedinţe. E secretariatul tehnic care se ocupă de această chestiune (de procesul verbal -n.r.). Veţi primi în 20 de minute o copie după procesul verbal. Votul a fost la vedere, prin ridicare de mâini. Eu cred că la următorul Cex vor trebui mai multe voturi de luat. Aici au fost nişte chestiuni interesante, inclusiv că ar trebui să ne asumăm politic nişte chestiuni. Aş fi vrut să plecăm de aici cu unanimitate. Nu s-a putut. Asta este votul democratic”, a completat Codrin Ştefănescu.