- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (11.06.2018, 18:15)
- Diana Grigore
Codul administrativ a fost adoptat de Senat, printre prevederi regăsindu-se şi introducerea pensiilor speciale pentru aleşii locali
Plenul Senatului a adoptat luni propunerea legislativă privind Codul administrativ al României, printre prevederi regăsindu-se şi introducerea pensiilor speciale pentru aleşii locali, care vor fi suportate din bugetul de stat.
Urmărește
3285 afișări
Codul administrativ a fost adoptat de Senat, printre prevederi regăsindu-se şi introducerea pensiilor speciale pentru aleşii locali
Proiectul de lege a fost adoptat cu 85 de voturi "pentru", 11 abţineri şi 21 de voturi "împotrivă".
"Persoanele alese începând cu anul 1992 de către cetăţeni, prin vot universal, egal, direct, secret, respectiv prin vot secret indirect şi liber exprimat, respectiv primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene, care îndeplinesc condiţiile vârstei standard de pensionare, ale vârstei standard de pensionare redusă aşa cum sunt prevăzute în Legea nr 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, sau cele prevăzute de alte legi speciale au dreptul, la încetarea mandatului, la o indemnizaţie pentru limită de vârstă de la data la care li se acordă drepturile de pensie pentru limită de vârstă, dar nu mai devreme de data încetării mandatului aflat în derulare", se arată în articolul 248 din proiectul Codului administrativ.
Tot în proiectul de lege adoptat se arată că pensiile speciale ale aleşilor locali vor fi suportate din bugetul de stat prin bugetul ministerului cu atribuţii în domeniul administraţiei publice.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Războiul din Ucraina, ziua 1073. Serviciile digitale ale Gazprom, perturbate de serviciile de informaţii militare ucrainene / Transporturile de petrol suspendate în portul rusesc Ust-Luga după un atac cu drone
-
Israelul eliberează prizonieri palestinieni după o amânare a procesului
-
HOROSCOP vineri, 31 ianuarie. O vineri a aşteptărilor înşelate pentru aceste zodii. Vezi ce le dezamăgeşte
Nu vor beneficia de indemnizaţii speciale primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene care au fost condamnaţi definitiv pentru comiterea de infracţiuni.
Astfel, un primar de comună va primi o indemnizaţie de 800 de lei, în timp ce primarul general al Capitalei va primi o indemnizaţie de 1.400 de lei. Edilii care au avut trei mandate vor primi, la încetarea acestora, suma propusă pentru un mandat înmulţită cu trei.
"Impactul urmează să fie făcut de Ministerul Finanţelor. La primarii de comună în jur de 800 de lei înseamnă această indemnizaţie, iar primarul Capitalei de 1.400 de lei pentru un mandat. Sunt vreo 200 de cazuri de primari de comune cu peste trei mandate'', a menţionat preşedintele Comisiei speciale, Marcel Ciolacu.
O altă prevedere din proiectul de lege adoptat prevede: "Indemnizaţia pentru limită de vârstă se acordă în limita a trei mandate şi se calculează ca produs al numărului lunilor de mandat cu 0.40% din indemnizaţia brută lunară aflată în plată'', potrivit art.248.
De asemenea, prin eliminarea literei f din articolul 262 al Codului administrativ, primarii şi primarii generali nu mai sunt declaraţi incompatibili în exercitarea calităţii de persoană fizică autorizată sau de persoană care exploatează o întreprindere individuală sau o întreprindere familială. Astfel, aceştia pot avea întreprinderi individuale sau de familie, însă, ei nu pot să facă afaceri cu instituţiile publice, inclusiv cu primăriile, potrivit preşedintelui Comisiei speciale pentru elaborarea Codului administrativ, Marcel Ciolacu.
În Plenul Senatului, în timpul dezbaterilor senatorul USR, Florina Presadă şi-a exprimat nemulţumirea cu privire la amendamentele aduse Codului penal, începând discuţia şi despre mitingul iniţiat de PSD sâmbăta trecută, moment în care preşedintele care conducea Plenul, Claudiu Manda, a invitat-o în bancă pe senatoare, menţionând: "Rămâne cum a spus Brăiloiu", făcând aluzie la jignirea pe care Băiloiu i-a adus-o senatoarei la sfârşitul anului trecut.
Senatul a fost primă cameră sesizată, forul decizional fiind Camera Deputaţilor.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
Cum l-a despărțit Gianina, mama copilului, pe Pescobar de iubită. 'Îl manipulează!' + Pe ce cheltuie banii afaceristului
CANCAN.RO
Mai rar așa ceva! Unde și-a lăsat parcată mașina un șofer de TESLA din București, în Cluj-Napoca
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe