Colegiul Director al PDL se reuneşte, joi, la ora 11.00, pentru a analiza rezultatele alegerilor locale

Conducerea PDL şi liderii de organizaţii ale partidului se vor reuni în şedinţa Colegiului Director, joi, la ora 11.00, a anunţat preşedintele filialei din sectorul 1, Vasile Gherasim. Colegiul Director al PDL urmează să analizeze rezultatele alegerilor locale.

Urmărește
132 afișări
Imaginea articolului Colegiul Director al PDL se reuneşte, joi, la ora 11.00, pentru a analiza rezultatele alegerilor locale

Colegiul Director al PDL se reuneşte, joi, la ora 11.00, pentru a analiza rezultatele alegerilor locale (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)

Preşedintele PDL, Emil Boc, a declarat, luni, că rezultatele alegerilor locale vor fi analizate în Colegiul Director al partidului.

"Vom discuta la nivel naţional rezultatele alegerilor locale, într-o şedinţă de Colegiu Director, pe care o voi convoca după ce vor fi prezentate toate rezultatele finale. Eu sunt un optimist prudent şi mă bazez pe două elemente. USL arată foarte clar că poate coborî sub 50 la sută şi chiar a coborât. Asta ne dă semnale importante că la toamnă va avea cu mult sub 50 la sută, ceea ce, dacă noi vom face ceea ce ştim foarte bine să facem în opoziţie, să pregătim în continuare drumul PDL spre guvernare, în condiţiile în care USL va coborî sub 50 la sută", a spus Boc.

Vicepreşedintele PDL Elena Udrea a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că a decis încă de duminică seară să demisioneze din funcţia de preşedinte al PDL Bucureşti, demisia fiind efectivă după validarea aleşilor locali de la nivelul Capitalei, în conformitate cu prevederile legale.

Şeful campaniei PDL, Vasile Blaga, a declarat, marţi, despre demisia Elenei Udrea de la şefia organizaţiei PDL Bucureşti, că aceasta trebuia să aştepte şedinţa Colegiului Director.

Întrebat dacă vor urma şi alte demisii în partid, Blaga a spus: "Eu cred că înainte de toate este nevoie de o discuţie în Colegiul Director şi cred că şi doamna Udrea, dacă şi-a dat demisia, trebuia să aştepte Colegiul Director".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici