Joe Biden a vizitat o bază militară americană din Polonia. Acesta a mâncat pizza alături de militari

Publicat: 25 03. 2022, 17:43
Actualizat: 25 03. 2022, 17:53

Prima oprire a lui Biden a fost la membrii Diviziei 82 aeropurtate a armatei americane, vizitând o frizerie şi o sală de mese amenajată pentru trupe, unde a mâncat pizza alături de militari.

El a sosit vineri după-amiază la aeroportul din Rzeszow, cel mai mare oraş din sud-estul Poloniei, unde sunt dislocate unele trupe americane, notează AP.

Preşedintele Statelor Unite a lăudat trupele americane staţionate în Polonia. „Sunteţi cea mai bună forţă de luptă din lume şi asta nu este o hiperbolă”, a spus Biden înainte de a se aşeza pe un scaun pliabil pentru a mânca împreună cu grupul.

Uniunea Europeană afirmă că aproximativ 3,5 milioane de ucraineni – jumătate dintre ei copii – au fugit din ţară, iar peste 2,2 milioane au ajuns în Polonia.

Congresul american a aprobat luna aceasta cheltuirea a peste 13 miliarde de dolari pentru asistenţă umanitară şi militară pentru Ucraina. Administraţia a început să aloce aceste fonduri.

Consilierul pe probleme de securitate naţională de la Casa Albă, Jake Sullivan, a declarat că Biden va asculta direct de la trupele americane şi de la experţi despre situaţia de pe teren şi „ce măsuri suplimentare trebuie luate pentru a ne asigura că investim” banii americani în locul potrivit.