COM: Am găsit banii pentru Cuminţenia pământului – sunt tot ai noştri, dar sunt în altă parte

Aşa o fi, dacă zice Guvernul: Brâncuşi o fi al nostru (deşi mai degrabă ar trebui să ne mândrim cu faptul că este unul dintre foarte puţinii români universali) aşa cum şi ţara asta e tot a noastră (de parcă ar mai fi rămas ceva din ea). În fine, în campanie ca în campanie – şi ne referim aici la campania de strângere de parale de la onor poporul român pentru ca statul să cumpere pentru noi, pentru popor, „Cuminţenia pământului”, lucrarea lui Brâncuşi pentru care proprietarii cer 11 milioane de euro.

Cum Guvernul e sărman, a zis că pune şi el 5 milioane de euro, dacă punem şi noi, cetăţenii, 6 milioane. Cum se ştie, în perioada dedicată donaţiilor, s-au strâns puţin peste 1,1 milioane de euro. Un eşec.

Dacă Guvernul a ţinut să ne spună ce e al nostru (Brâncuşi, ţara), putem şi noi să-i amintim aceluiaşi Guvern ce e al nostru, deşi nu mai e al nostru.

De pildă:

- al nostru este Tezaurul României trimis la Moscova în timpul primului război mondial şi din care am recuperat o nimica toată. Adică 93,4 tone de aur care (fără bunurile cu valoare istorică/ documentară/ numismatică, bunuri care dau seama de istoria naţională şi nu pot fi evaluate financiar) valorează între 3,5 şi 4 miliarde de euro în funcţie de cotaţiile la zi ale unciei de aur. Deci: Tezaurul e al nostru! Avem vreo veste despre ce şi despre cum se face/ nu se face ceva pentru recuperarea lui? Problema asta, a recuperării Tezaurului, s-a regăsit în vreunul dintre programele de guvernare post-decembriste?

- la 1 ianuarie 1990, România avea de recuperat creanţe în valoare de 8 miliarde de dolari (exprimând doar bani împrumutaţi de ţara noastră, dincolo de investiţiile industriale). Şi banii ăştia sunt ai noştri, deşi niciun Guvern nu vorbeşte despre ei.

- la Krivoi Rog, în fosta URSS, astăzi în Ucraina, România a contribuit (din 1983 până în 1989) la ridicarea unui colos industrial (un combinat de îmbogăţire a minereurilor), care n-a fost terminat niciodată din pricini de Perestroika şi de destrămare a URSS. Proiectul era unul comun şi au participat la el mai multe state membre ale defunctului CAER. România a investit la Krivoi Rog cca 1 miliard de dolari până în 1990, apoi încă vreo 100 de milioane de dolari pe an pentru conservarea investiţiei. A făcut sau face vreunul dintre aceleaşi guverne anterior evocate ceva pentru recuperarea banilor noştri care zac îngropaţi în Ucraina?

- şi ultimul exemplu (nu că s-ar fi terminat): în perioada 2007-2014, România a pierdut 10 miliarde de euro din fondurile nerambursabile de la Uniunea Europeană la care avea acces. Şi ăştia erau (ar fi trebuit să fie) tot banii noştri.

Una peste alta, poate c-ar fi bine ca, de aici înainte, oricare ar fi componenţa Guvernelor ce au să vină, clădirea administraţiei centrale a statului român să fie înfăşurată, ca o mumie, în lungi fâşii de bannere, vestind poporului român toate sumele de bani pe care statul le are de recuperat şi toate paralele pe care le puteam atrage gratis de la UE, fiindcă toţi banii ăştia chiar sunt (ar trebui să fie) ai noştri la modul cel mai propriu.

În condiţiile date, „Brâncuşi e al tău” e doar o metaforă, iar „Ţara asta e a ta” e un neadevăr.