COM: Dacă nu ştiaţi, avem deja o guvernare de uniune naţională

Cazuri de unanimitate sau aproape unanimitate la vot au mai fost, dar niciunul n-a relevat aşa limpede adevăratele culori ideologice ale partidelor precum legea, votată la 20 iunie, prin care îşi pierd dreptul la venitul minim garantat (VMG) cei care refuză fie şi o singură dată un loc de muncă oferit (anterior, legea le dădea dreptul la două refuzuri), iar dacă beneficiarul ajunge în incapacitate de a mai face munca pe care conform legii trebuia s-o presteze pentru a primi VMG, obligaţia de muncă se transferă asupra celorlalte persoane apte de muncă din familie.

Legea a fost propusă de cinci deputaţi ALDE în frunte cu Alexandru Băişanu şi aprobată în Cameră, ca for decizional, cu 274 de voturi pentru, 4 împotrivă (Gigel Ştirbu şi Vasile Stamatian - PNL, Adrian Prisnel - USR şi independentul Adrian Dohotaru, fost USR) şi 2 abţineri (un liberal şi o independentă). Pentru lege au votat toţi cei 142 de deputaţi PSD prezenţi, cei 19 de la UDMR, cei 15 de la ALDE, cei 9 de la PMP, cei 12 de la minorităţi, plus doi independenţi. Aşa de încântaţi au fost de succes, încât au început să-şi smulgă unii altora gloria: cum PNL avusese o iniţiativă asemănătoare, liderul Ludovic Orban s-a lăudat că meritul ar fi de fapt al liberalilor, în speţă al deputatului Florin Roman, gratulat pe Facebook de admiratori cu mesaje de genul „Felicitari.era cazul sa stărpiti putorile care nu fac nimic!”, „Oare cine sunt putorile alea 4 care au votat contra?!” sau „Poate puteţi da o lege să facă şi copii mai puţini că ăştia cu ajutorul social , din lipsă de ocupaţie, fac copii mulţi”, fără ca Roman să le explice că asemenea mesaje n-au nimic comun nici cu liberalismul, nici cu civilizaţia.

Concordia între partide este explicabilă, din moment ce administrarea VMG depinde de primari, trimişii în teritoriu ai partidelor, care ar avea deodată mai multe avantaje: îşi arată autoritatea, arată că economisesc ceva bani la buget şi că pot intermedia mână de lucru ieftină cu ceva mai mult succes (ştiind că atunci când poate să-şi permită să călătorească pentru o slujbă, un român sărac nu o face ca să se angajeze altundeva în ţară, ci pleacă direct în străinătate, unde poate câştiga mult mai bine). Mai greţoasă este însă postura moralizatoare a acestor politicieni, care susţin iniţiativa nu drept ceea ce este, anume o formă de a le da primarilor şi firmelor preferate de ei acces imediat la munca unor cetăţeni fără nicio putere de negociere, ci drept un act justiţiar care îi pedepseşte pe leneşi.

„Mulţumesc celor care au votat împotriva puturosilor! La munca, nu la întins mâna!”, le transmite Florin Roman alegătorilor. Şeful lui, Ludovic Orban: „statul roman nu va mai plati lenea si incepe sa incurajeze castigul din munca cinstita.” Unul dintre iniţiatorii legii, Ică Florică Calotă de la ALDE: „Asistenţa socială nu înseamnă să dai bani unor oameni leneşi care nu vor să muncească (...) ci să-i ajuţi pe cei cu adevărat marginalizaţi care nu au nici o şansă în societate”, neştiind probabil că VMG exact asta este, un ajutor pentru cei marginalizaţi, iar eternele exemple cu asistaţii care vin în Mercedes să-şi ridice ajutoarele nu se remediază printr-o lege nouă care să-i penalizeze pe toţi pentru fraudele unora, ci prin controale mai bune şi corupţie mai puţină în sistem.

La perspectiva pedepsei se adaugă ideea că aşa s-ar rezolva criza de forţă de muncă. Ministra Graţiela Gavrilescu - ALDE declară că România trebuie „să înceteze să încurajeze nemunca, mai ales în contextul actual, al unei crize acute de forţă de muncă!” La fel gândeşte şi ministra Olguţa Vasilescu - PSD, care a anunţat iniţiativa de a da câte 500 de euro lunar patronilor care angajează tineri absolvenţi sau persoane cu handicap ori aproape de pensionare, argumentând că „viziunea Ministerului Muncii merge de acum înainte pe o altă linie, aceea de a nu-i mai sprijini pe cei care au capacitatea de muncă, dar nu vor să o facă”. Cu alte cuvinte, ar trebui ca toţi cei ce nu sunt angajaţi să se simtă vinovaţi că e deficit de ofertă pe piaţa muncii, din moment ce nu au acceptat prima slujbă ieşită în cale. Şi ce tare se mai indignau PSD şi ALDE când cu comentariul Ancăi Dragu, ministra finanţelor în guvernul Cioloş, despre românii care nu vor să „muncească pe doi lei”.

Mai departe, rezolvarea perfectă ar urma să se petreacă probabil când vor fi aplicate şi ideile ministrului PSD Eugen Teodorovici: să elimine obligaţia angajatorilor de a plăti cel puţin salariul mediu pe economie lucrătorilor aduşi din străinătate (cu efectul de a crea o clasică „race to the bottom” salarială între români şi străini) şi să elimine salariul minim pentru mediul privat, urmând ca toate majorările de salariu minim cu care PSD se laudă să fie respectate doar pentru bugetari (ideea n-a ajuns deocamdată la stadiul de propunere asumată de partid, dar e greu de găsit un argument pentru care n-ar ajunge).

Nici aceşti politicieni bine hrăniţi, nici fanii lor satisfăcuţi că s-au mai găsit nişte vinovaţi pentru starea ţării nu s-au gândit că nu săracilor care supravieţuiesc cu VMG ar trebui să le fie ruşine, ci partidelor care au guvernat ţara atât de bine încât politicile lor au dus la dezindustrializare, pauperizare, depopulare, scădere a calităţii educaţiei şi abandon şcolar în zonele cu mulţi beneficiari de VMG, adică din mai toată România. „Ponderea VMG în bugetul de ajutoare sociale este de 5,8%. Repet, pentru a treia oară de când am primit datele de la minister: în 2017, 0,76% au refuzat un loc de muncă sau un curs de recalificare, adică în jur de 2.500 de persoane. Şi doar 350 de persoane au refuzat de trei ori şi li s-a sistat beneficiul, adică 0,11%. Să spui că din cauza acestor oameni este disfuncţională piaţa muncii este halucinant”, arată Adrian Dohotaru, unul dintre cei 4 deputaţi care au votat contra legii.

Dacă şi asta e prea complicat de înţeles, atunci fruntaşii PNL, PSD, ALDE ar trebui măcar să aibă decenţa să nu-şi mai insulte concetăţenii cei mai săraci, care n-au avut şansa să se îmbogăţească din politică şi slujbe de bugetari, ca ei. Încolo, probabil că ar fi treabă de Einstein să citească studiile şi recomandările de la Banca Mondială, Comisia Europeană, Parlamentul European şi alte instituţii care au văzut şi văd VMG nu drept o pomană pentru putori, aşa cum cred ei că e, ci drept prima pârghie, elementară, de combatere a sărăciei pentru cetăţenii cu şansele cele mai mici de a ieşi din sărăcie prin muncă. Ori să citească datele de la minister şi să nu mai bată câmpii ca iniţiatorii legii, vorbind despre VMG, cum că sunt 7 milioane de asistaţi sociali „care se plâng de sărăcie, dar nu dau buzna când li se oferă locuri de muncă”.

Conform datelor Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, numărul beneficiarilor de VMG era de 200.275 în ianuarie 2012 (VMG a fost introdus în 2002, însă aceasta este prima lună consultabilă pe site), 245.000 în ianuarie 2016, 249.187 în ianuarie 2017, 219.719 în ianuarie 2018 şi 212.175 în aprilie 2018 (ultima lună disponibilă). În toţi aceşti ani, rareori numărul total a trecut de 250.000 sau a scăzut sub 200.000, singura perioadă când apare o tendinţă mai coerentă fiind vizibilă de-a lungul anului trecut şi cu continuare în acest an, când numărul beneficiarilor a scăzut de la o lună la alta. Suma medie încasată de beneficiari (persoane singure plus familii) era de 169,56 lei în ianuarie 2012, 264,01 lei în ianuarie 2016, 281,68 lei în ianuarie 2017, 276,58 în ianuarie 2018 şi 274,21 lei în aprilie 2018, din nou cu aceeaşi tendinţă de scădere începând de anul trecut. Suma plăţilor curente era de 33,95 mil. lei pentru ianuarie 2012, 64,69 mil. lei pentru ianuarie 2016, 60,77 mil. lei pentru ianuarie 2018 şi 58,18 mil. lei pentru aprilie 2018, tendinţa de scădere fiind şi aici similară.

Când e vorba de războaiele pentru putere între partide, pare că PNL, USR, PMP ar prefera să-şi dea afară parlamentarii decât să voteze ceva alături de PSD şi ALDE. Îndeosebi liberalii, susţinuţi ideologic de consilierii libertarieni ai lui Orban care şi-ar dori desfiinţarea salariului minim şi a sistemului public de pensii, susţin că ei luptă contra stângii, contra „ciumei roşii” PSD. Doar că PSD, iată, nu mai reprezintă deloc stânga, ci dimpotrivă, e cel mai ferm aliat al dreptei. Cei de la USR s-au tot sustras definirii ideologice, dar votul de acum le-a revelat şi lor opţiunea. Unul din membrii partidului, Alexandru Tocilescu, reflecta corect, dar zadarnic după vot: „Să le bat obrazul colegilor că la nici două săptămâni după ce PSD a adus oameni cu japca la miting ameninţându-i că altfel le taie ajutorul social, noi le dăm primarilor şi mai multă putere.” Cât despre partidele aflate în prag de înfiinţare, fruntaşii MRÎ n-au fost interesaţi de subiect, considerat probabil prea neînsemnat; singura care a criticat legea a fost Demos, formaţiune declarată de stânga.

În 2010, în plină criză, preşedintele Traian Băsescu spunea că venitul minim garantat ar trebui redus sau desfiinţat, fiindcă încurajează nemunca. Tot Băsescu glumea, zicând despre o afirmaţie a sa din 2009 cum că pensia socială minim garantată ar trebui să fie 500 de lei, că a spus asta fiindcă era sub influenţa alcoolului, el altminteri nefiind interesat de aşa ceva. În acele vremuri, chiar FMI şi Banca Mondială, în teorie tartorii austerităţii, se miraseră că regimul Băsescu-Boc a preferat iniţial să abordeze criza nu crescând taxe, ci tăind salarii, pensii şi ajutoare sociale, până acolo încât Banca Mondială a fost cea care a cerut majorarea VMG ca măsură de protejare a categoriilor defavorizate, fapt reflectat în textul OUG 57/2009 pe această temă. Acum nu mai e criză, dar atât sărăcia din ţară, cât şi primitivismul gândirii guvernanţilor s-au păstrat, cu un plus de ignoranţă şi poftă de a găsi ţapi ispăşitori pentru felul cum au condus ei ţara.