COM: De ce "inelegant" ar trebui să fie ales cuvântul anului în România

Cam unul din trei inşi i-au reproşat preşedintelui slaba cunoaştere a limbii române, sugerându-i fie varii alternative, de genul "ne-elegant", fie consultarea dicţionarelor.

Îi liniştesc pe vajnicii paznici ai limbii române, pentru că "inelegant" apare în limba română încă din "Dicţionaru limbii româneşti" ediţia 1939, fără a mai socoti DEX-urile sau alte tipuri de dicţionare.

Cuvintele anului sunt alese în lumea largă de specialişti dintre termenii cu cele mai mari creşteri în folosire şi care de regulă definesc momente sau tendinţe. De exemplu, anul acesta cei de la Dicţionarul Oxford au ales expresia "post-truth", iar cei de la dictionary.com au ales "xenofobia". "Post-truth" îmi sună puţin orwellian, dar "face referire sau denotă circumstanţe în care faptele obiective sunt mai puţin importante în modelarea opiniei publice decât apelul la emoţie şi la credinţe personale", conform definiţiei. Xenofobie veţi fi ştiind ce înseamnă şi veţi fi desluşit rostul alegerii, pentru că teama faţă de străini a fost un laitmotiv al perioadei, folosit de politicieni, presă sau analişti.

Pe de altă parte, "inelegant" are un istoric interesant în politica românească: îl găsim folosit de Adrian Năstase în 1999 într-o replică la o propunerea fostului premier Radu Vasile privind încheierea unui aranjament preelectoral, în scopul izolării PDSR.

În acelaşi an, un deputat al Partidului România Mare aprecia în parlament că "în mod inelegant", beneficiarii unei legi respinse ar fi putut obţine salarii mai mari decît al preşedintelui ţării.

Trei ani mai târziu, PNL rupea la propriu protocolul cu PDSR, iar Adrian Năstase califica gestul drept (aţi ghicit!) "inelegant".

Cum influenţa lui Adrian Năstase asupra lui Victor Ponta este binecunoscută, nu ne vom mira foarte tare de faptul că ultimul, în 2002 şef al Corpului de control al premierului folosea "inelegant" într-o dispută cu tinerii PD.

Năstase, un fan al termenului, după cum putem vedea, afirma despre PNL şi PD că i s-a părut "inelegant că şi-au depus ghiozdănaşele la catedră şi au plecat pe urmă să bea un pahar cu lapte", într-o declaraţie în care cita şi din Sun-Tze.

Termenul sare apoi în grăirea lui Ludovic Orban, preşedintele PNL Bucureşti, care avea ceva de împărţit cu Traian Băsescu, ba apare şi în discursul lui Crin Antonescu, vicepreşedinte al PNL în 2008.

Periplul lui "inelegant" se încheie tot cu Adrian Năstase, care în 2010 îl apăra astfel pe Victor Ponta la momentul schimbării dintr-o comisie de statut, iar în 2011 îl caracteriza astfel pe judecătorul care se ocupa de dosarul "Trofeul Calităţii".

După 2011 "inelegant" a părasit spaţiul politico-public, iar cei cinci ani scurşi pot scuza aparenta derută a userului de internet, mai obişnuit cu graiul haterilor (un cuvânt care lipseşte din DEX) sau cu fraze ce conţin "deci" şi "gen".

Dar să-i recunoaştem lui "inelegant" meritele: se armonizează cumva cu incompetenţă, indiferenţă, incapacitate sau insecuritate.

Ţine de o anume preţiozitate a exprimării şi, într-o ţară a exprimărilor directe, aduce o eufemistică acoperitoare şi cumva elegantă, dar cu sclipici (asta e o metaforă).

Şi în fond, pentru că există o anume eleganţă a ineleganţei, sună mult mai bine decât orwellianul post-truth sau intransigenta xenofobie.

Citeşte şi: PSD va vota pentru urmărirea penală a fostului şef al Secretariatului General al Guvernului, Eugen Bejinariu

Citeşte şi: România îşi reduce contribuţia financiară la proiectul NATO "Multinational Cyber Defence Capability Development 2"

Citeşte şi: Ordonanţa privind cinematografia, adoptată în Guvern. Liviu Iolu: Ministrul spune că e o urgenţă culturală

Citeşte şi: Studenţii şi elevii cu drept de vot vor avea transport gratuit în perioada 8-12 decembrie