"Era ceva de aşteptat să se unifice cele două formaţiuni politice, pentru că erau foarte apropiate ca atitudine şi program. După părerea mea, două partide aliate sunt mai puternice decât unul singur constituit prin fuziune", a spus Marko Bela.
Acesta a spus că nu are de ce să facă un pronostic legat de viabilitatea noii formule sau să spună dacă UDMR ar fi interesat de o eventuală colaborare guvernamentală cu aceasta.
"Nu am de ce să fac prognoze. Deocamdată, noi suntem în altă relaţie, în coaliţie cu PNL şi nu avem intenţia să schimbăm acest lucru", a arătat Marko Bela.
Liderul UDMR a adăugat că dintre partidele parlamentare doar cu PRM exclude orice colaborare, însă este posibil ca listei să i se adauge şi PC.
"În rest, cu celelalte partide avem colaborări punctuale, în Parlament", a mai spus liderul UDMR.
Liderii democrat şi liberal-democrat, Emil Boc şi Theodor Stolojan, au anunţat, luni, că PD şi PLD vor forma Partidul Democrat Liberal. Noul partid va fi afiliat la PPE şi va păstra în interiorul lui atât curentul popular, cât şi pe cel liberal.