COM: PSD - punct, de la capăt, pe repede înainte

Dacă Mircea Geoană nu ar fi dezamăgit cu repetiţie pe atâţia, Ponta ar mai fi aşteptat un timp să vină şi vremea sa. Însă a ajuns la vârf pe un val de "anti", o întâmplare până la urmă obişnuită în politica noastră.

Îl secondează un grup pestriţ de vicepreşedinţi, în care stau cot la cot şefi locali de felul lui Oprişan, Vanghelie, Toma, Niţă, nou veniţi ca Negoiţă, răbdători din linia a doua sau aflaţi până acum pe tuşă ca Zgonea şi Corlăţean.

Generaţia "trecută" pare să se fi retras la alte treburi: Ion Iliescu îşi va întreţine brandul, Adrian Năstase va face exerciţii ale puterii din umbră, aducătoare de satisfacţii, Miron Mitrea îşi va râde în mustaţă, iar Ilie Sârbu se va înscrie în tagma socrilor-vedetă, mândru că are un ginere - preşedinte de partid.

Din acest punct de vedere, se poate spune că la PSD s-a întâmplat o schimbare. Partidul are un lider destul de nou, luând în considerare sistemul care l-a generat. Cu un discurs curgător, corect (inclusiv gramatical), hotărât şi care ar avea şi resurse să se impună. Depinde cât de pregnant va încerca să-l influenţeze mentorul Năstase. Depinde în ce fel va înţelege să-i aducă la ordine pe Vanghelie şi pe alţii ca primarul de la 5. Depinde de cum va colabora cu Liviu Dragnea, care a rămas "numărul unu" organizatoric al partidului. Firesc, sunt multe aşteptări şi condiţionări.

Cât despre Mircea Geoană, "vae victis"! Chiar de ar rămâne preşedinte al Senatului - şi asta este sub semnul întrebării - va fi undeva pe margine, ca o lecţie vie a ponoaselor pe care le tragi dacă nu ai avut înţelepciunea practică de a pleca atunci când trebuie. Încercând să-i împace pe toţi, măcinat nu atât de orgoliile lui, cât de ambiţiile altora, proiectate asupra unei persoane prea ades fără substanţă şi verb, Mircea Geoană a sfârşit prin a rămâne doar cu propria singurătate. Dacă acum câţiva ani ar fi rămas consecvent traiectoriei şi profilului în interiorul căruia a evoluat meritoriu, acela de diplomat sau de executiv de top (i s-a oferit atunci o înaltă funcţie la BERD), alta ar fi fost azi viaţa sa. Probabil ar fi ajuns preşedinte sau ar fi fost un bun comisar european, cu un portofoliu căruia i-ar fi dat anvergură.

Aşa cum Victor Ponta este deocamdată o sumă de "depinde", aşa Mircea Geoană a fost şi este un şir de "dacă". Lui Ponta i se acordă prezumţia aşteptărilor. Lui Geoană i s-a dat hârtia de scadenţă a unor speranţe pe care nu le-a onorat. Este greu de spus dacă el se poate redefini şi, dacă nu va fi aşa, va ajunge un sinonim al eşecului.

Asta este politica de la noi. Prima judecată se face automat, strict la persoană. Contează mai puţin ce exprimă mai adânc acea persoană, dacă este şi capabilă de aşa ceva. Şi Ponta va trece prin acest tocător şi se vor crea asemenea referinţe, căci nu este deloc fără de cusur. Până să demonstreze că este un lider veritabil, va fi "ginerele", "soţul". Ironic, aidoma lui Geoană.

Şi tot ca pe vremea lui Geoană, PSD-ul îşi va păstra capacitatea de a rămâne un partid care te ţine cu sufletul la gură, partidul-circ sau partidul-dramă, cu pumnalele şi otrăvurile sale.

Acum se vorbeşte optimist despre noile şanse şi despre dorinţa de a face o formaţiune puternică. Da, PSD poate fi un partid puternic, dar până una alta este doar un partid de opoziţie.