COM: Reglare de teritorii şi influenţă într-o criză pe repede-înainte

Preşedintele poate să ceară şefului guvernului să plece şi cam atât. Premierul poate pleca din proprie voinţă sau partidul (partidele) care îl susţin să-i ceară să-şi strângă lucrurile de la Palatul Victoria şi să o ia pe alt drum. Aşadar, asediul lui Klaus Iohannis asupra Vioricăi Dăncilă are mai curând un rol de constrângere psihologică. Pentru că în politică orice este permis şi ţintele considerate nevralgice sunt, logic, cele mai expuse.

Totul a început, este şi va fi o reglare de "teritorii" şi influenţă. În fond, criza a fost prefigurată de decizia, e drept îndrăzneaţă, dar nu se ştie cât de inteligentă şi real benefică de "relocare" a relaţiei bilaterale româno-israeliene. O încălcare a unui teritoriu instituţional tradiţional al şefului statului. Părerile despre decizia în sine şi despre semnificaţiile sale imediate sau mai profunde sunt împărţite. Fiecare are adevărul său şi partea sa plină de pahar.

Cert este că ceea ce ar fi trebuit să fie nu doar o decizie temerară, ci şi un demers diplomatic migălos a părut, cel puţin la suprafaţă, o operaţiune cam umbroasă, cam cu fereală.

Asemenea, criza a fost prefigurată şi de o intruziune inversă, din partea preşedintelui, sub motivarea unei medieri între guvern şi banca centrală. Deci încălcarea de teritoriu a fost simetrică.

Părţile au încercat să tragă foloase în acelaşi regim de simetrie. Premierul şi preşedintele PSD au capitalizat vizita în Israel. Pentru contrabalansare, preşedintele Iohannis a vrut să lase impresia ultimă, cea care se reţine, cerându-i premierului să se lase scăpată de povara funcţiei.

Că între timp au apărut explicaţii, nuanţe spuse însă cu îndârjire, este doar povestea din paranteză. Şi s-ar fi înscris într-o trenare, în fapt călduţă.

Dar, de acum armele fiind la vedere, aproape sigur nu vor mai fi cedări şi nici măcar reţineri ca ele să fie folosite pentru vătămări maxime.

Conflictul se va răsfrânge în structurile şi mediile aflate sub controlul jucătorilor principali. Marea problemă este că se va simţi în structuri şi medii sensibile, strategice şi relativ stabile. Probabil primele lovite vor fi legile siguranţei (securităţii) naţionale. Aici e rost de mult spectacol şi zgomot. În detrimentul faptului că în această "casă" este contraindicat, din raţiuni superioare, să ţopăi cu bocancii.

Pierderea de oportunităţi, trenuri, uitatul chiorâş-nedumerit din partea partenerilor externi sunt deja locuri comune. Coborârea la nivel de răfuailă este subînţeleasă.

Am intrat într-un anotimp de criză şi celor care ar trebuie să conştientizeze costurile pur şi simplu nu le pasă.