COM: Ziua în care lupta anticorupţie s-a făcut concurs de miss

Ce am putut vedea ieri în videoclipul pus în scenă de Ambasada Suediei la Bucureşti, în cinstea noii „Stele Polare” a României, Laura Codruţa Kovesi, este greşit din toate punctele de vedere, mai puţin unul: da, este adevărat că lupta anticorupţie din România trebuie încurajată şi protejată de încercările de terfelire şi blocaj. Dar nu aşa. Nu reconstituind în mod absolut jenant o Cântarea României color, cu look occidental, în care ţărănci din Obor, cot la cot cu ambasadori, studente, oameni de cultură şi aşa-zişi „jurnalişti” o ridică în slăvi şi fac plecăciuni la propriu, într-o uniune de clase ruptă parcă din propaganda comunistă, pe şefa unei instituţii de forţă în România. Ce efect au avut artificiile suedeze de ieri, în cinstea lui Kovesi? Fanii necondiţionaţi au lăcrimat, adversarii declaraţi s-au întărâtat, cei neutri s-au îngreţoşat. Câştig zero. Însăilarea de ode greţoase pentru lideri de instituţii de forţă, într-o ţară măcinată până de curând de comunism şi de poliţie politică, vă asigur că nu este un mesaj inteligent.

În România, e greu să fii la mijloc, de capul tău. Ori eşti cu ăia, ori cu ăilalţii. Pe problema anticorupţiei, cu atât mai mult: zici ceva de Kovesi sau DNA, te-ai dat cu infractorii; huidui politicienii veroşi şi combinagiii afacerilor penale, ţi-a umplut Soros buzunarele şi mai eşti şi securist acoperit. La noi se joacă cu barda şi înjurătura, nu cu argumentul sau cu nuanţa, iar în jocul acesta neanderthalian al discursului public au intrat şi mulţi jurnalişti bine intenţionaţi, alături de trompete plătite.

De aceea, multă lume, inclusiv jurnalişti, au ales să zacă într-o spirală a tăcerii, în care se abţin. Mai bine tac, pentru că părerea lor nu corespunde cu cele ale majorităţii formate din cele două tabere de cozi de topor. Pentru că dacă fac o observaţie către o tabără, de ea se va folosi tabăra adversă. Totuşi, din când în când trebuie să mai crăpăm un pic această pojghiţă a tăcerii autoimpuse de teamă că au de câştigat ăilalţii, pentru că altfel vom rămâne în epoca de piatră, în care există doar alb şi negru.

Oricâtă nevoie au mass media occidentală şi poporul român de un chip pe care să-l asimileze unei poveşti de succes, aşa cum este privită de unii lupta anticorupţie şi rezultatele sale, este greşit să clădeşti soclu unui personaj aflat vremelnic la conducerea unei instituţii, doar pentru că această instituţie funcţionează la randament maxim şi îşi face treaba.

M-am uitat de mai multe ori ieri, la videoclipul realizat sub egida Ambasadei Suediei la Bucureşti şi lansat cu ocazia decorării şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi, cu ordinul „Steaua Polară” în grad de comandor. Tot nu-mi venea a crede că nu este o încercare de discreditare, precum a încercat Ambasada Rusiei în cazul campaniei „Cuminţenia Pământului”, sau măcar o simplă glumă proastă, ruptă din Almanahul Urzica, ediţia 1986, şi translatată cumva pe video.

„Mă bucur nespus că avem printre noi o Wonder Woman autentică. Felicitări”, spune Loredana Alexe, project manager. Ei i se alătură o ţărancă din piaţa Obor: „Noi din piaţă de la Obor vă susţinem”. Apare şi Moise Guran, titrat drept jurnalist, şi vorbeşte despre cum a tremurat pentru generaţia lui care şi-a ratat menirea de a schimba România, dar noroc că un procuror, doamna Kovesi, le-a salvat reputaţia. Roxana Dumitrache, titrată tot jurnalistă, care scrie doar pe blog şi de fapt e consultantă de profesie, din ce aflăm pe net, recită şi ea o mulţumire mieroasă. Voi, jurnalişti fără vreo ştire la activ, cum vă mai numiţi după acest clip, activişti?

„Să le luaţi tot, pentru că sunt răi şi vor răul ţării ăsteia”, o sfătuieşte o studentă pe Wonder Woman. Sună a răsturnare de regim burghezo-moşieresc? Încă nu? Ascultaţi-o atunci pe domnişoara Perla Scripcariu, activistă: „Aş dori să-i mulţumesc doamnei Laura Codruţa Kovesi pentru angajamentul dumneaei în lupta împotriva corupţiei din România”. Vi s-a făcut frig în case, abia mai pâlpâie flacăra la aragaz, v-aţi setat ceasul la 4 dimineaţa, să vă puneţi sacoşele la coadă la pui? Mai avem.

Ambasadorul SUA Hans Klemm mai că ar lua-o acasă. „Te felicit, Laura!”. Ambasadorul Germaniei e sobru ca un Mercedes, nu iese din felicitările standard. Cel al Croaţiei e mai tandru: „Dear Codruţa”.

Eugen Rădescu, co-directorul Bucharest Biennale, speră ca viaţa culturală a României să se revigoreze, „cu Laura Codruţa Kovesi la conducerea DNA”. Deja simt impulsul să îmi scotocesc prin dulapuri după cravata de pionier. Poate DNA ne va scoate un pic pe toţi la defilare. Ştiţi, eu am prins Ceauşescu doar până în clasa a treia, nu am apucat să mă bucur de viaţa culturală făcută cum se cuvine, cu instituţiile de forţă ale acestei ţări. Ce mai ştiu de la ai mei, cică se făceau glume fine, dar aşa pe şestache, că altfel te lua. Nu DNA.

Studenta Andreea Botoş pune bonom punctul pe i-ul acestui sinistru videoclip: „Este Supermanul României, care salvează ţara asta. Readuce un sistem în care toţi oamenii sunt egali”. Adică comunismul, nu? A, nu, poate domnişoara studentă s-a referit la jnapanii penali care se cred de neatins în faţa legii. Dar de ce să stricăm un clip aşa de bun? Dacă nici acum nu vi s-au aprins toate becurile roşii în cap, vine dansatorul Momo Sanno, la final, şi ne trimite pe toţi în Coreea de Nord. El face o plecăciune, la propriu, îi mulţumeşte „stimatei doamne procuror”, apoi începe să aplaude frenetic.

Imaginaţi-vă acum că în SUA se strâng ambasadorii Marii Britanii, Germaniei, Franţei şi fac un videoclip, alături de nişte cowboy din Texas, de nişte studenţi la Harvard, de nişte activişti şi de nişte bloggeri mai cunoscuţi de peste Ocean. Felicitări, dragă James! Eşti Spiderman-ul care ne salvează ţara de oamenii răi! Vă mulţumim din inimă, stimate domnule director! Care James, care director? James Comey, directorul FBI, desigur. Nu vă puteţi imagina? Slavă Domnului, cel puţin Hillary Clinton ar da în apoplexie.

De ce a recurs o parte a comunităţii diplomatice occidentale acreditată la Bucureşti la acest gest? Candidează doamna Kovesi la vreo funcţie aleasă de popor? Nu. E simplu. Laura Codruţa Kovesi se află sub asediu în ultima perioadă, subiectele fiind lansate exclusiv dinspre o grupare de politicieni şi afacerişti anchetaţi sau trimişi în judecată de DNA pentru corupţie, care se face auzită prin mijloacele lor mass media. Scopul lor este ca pătarea imaginii lui Kovesi să se răsfrângă şi asupra DNA şi asupra luptei anticorupţie.

Toată tevatura omagială de ieri nu face decât să intre în logica acestui joc murdar şi penibil, care ţine doar la cei cu creierele neflexate prea des. O ridicăm în slăvi şi îi cântăm ode Laurei Codruţa Kovesi, pentru a arăta de fapt că susţinem DNA şi lupta anticorupţie. Vedeţi dumneavoastră, are şi teoria aceasta occidentală efectele ei adverse: se zice că de o idee trebuie să lipeşti un chip, o persoană, pentru a crea priză la public. Ce-i aia anticorupţie, DNA? Mai bine avem o Wonder Women, pe „draga” şi „stimata” Laura sau Codruţa, după caz. Şi uite aşa, din idei occidentale, suedezii au dat-o în practici de Cântarea României, varianta color HD.

Totuşi, ce câştig aduce o astfel de abordare? Niciunul, pentru că cele două tabere de care vorbeam la început nu cunosc nuanţele. Cei care susţin necondiţionat şi fără dubii DNA-ul şi implicit pe Kovesi vor aplauda frenetic, cei care îi susţin şi îi votează pe penalii care aruncă cu mizerie în DNA vor fi doar întărâtaţi la ideea că „uite, iar au venit americanii să ne spună cum să ne măturăm noi prin ogradă” şi alte variaţiuni pe tema „nu ne vindem ţara”.

Dincolo de ideea profund antidemocratică de a crea un cult al personalităţii pentru o instituţie de forţă a statului şi mai ales pentru şeful unei astfel de instituţii (să ne revenim, se face suta de ani de la Prohibiţie, Eliot Ness nu se mai naşte a doua oară), care e sensul clădirii unui soclu pentru un procuror şef? Când el va pleca din funcţie, se va închide DNA-ul? Dacă se dovedeşte că a greşit în trecut, că a plagiat, că a încălcat cumva legea, că a făcut parte din înţelegeri politice tenebroase între oameni pe care acum îi anchetează şi va fi nevoită să facă un pas în spate, ce se întâmplă? Moare anticorupţia, punem lacătul pe celebra uşă de termopan de lângă Cişmigiu?

Dacă cineva merită felicitat în toată povestea aceasta a anticorupţiei, atunci să vorbim de DNA şi procurorii care lucrează an de an cu o încărcătură de cam 100 de dosare pe cap de om, anual. Să ne facem selfie cu sigla DNA. Desigur, nu sună la fel de sexy. Wonder Woman şi Superman nu sunt personaje colective.

M-am întrebat într-un final, omeneşte vorbind, cum trebuie să se fi simţit Laura Codruţa Kovesi privind acest videoclip. Sper din toţi rărunchii că s-a simţit cum m-am simţit eu: jenat şi scârbit. Pentru că nu aş vrea să ştiu ce fel de om este acela care s-ar simţi onorat de asemenea însăilare sinistră, mai ales cineva care ştie că România are doar vreo 27 de ani de democraţie în cârcă, şi aceia vai de capul lor.

Un indiciu că doamna Kovesi a fost totuşi din alt film decât Ambasada Suediei este şi declaraţia sa de la primirea „Stelei Polare”: „Această decoraţie onorantă reprezintă pentru mine o recunoaştere a eforturilor constante făcute de colegii din DNA de a lucra cu profesionalism şi corectitudine în lupta cu corupţia la nivel înalt. Meritul meu este doar acela de a coordona o echipă formată din profesionişti, oameni curajoşi care cred într-o Românie fără corupţie”.

PS: Îmi permit un sfat adresat comunităţii diplomatice din România. Nu suntem cu toţii cozi de topor, iar mizeriile pe care le urmăriţi la televiziunile de ştiri au un public de doar câteva sute de mii de oameni. Nu intraţi în logica lor, pentru că e păguboasă, nu o stăpâniţi şi derapaţi în penibil video HD, precum de ziua dedicată „Stelei Polare”, jignind inteligenţa multor altora dintre aceia aflaţi la mijloc.

Iată aici un clip realizat de Gândul în 2014, la un congres PSD, la scurt timp după ce Viorel Hrebenciuc fusese arestat preventiv în dosarul DNA privind retrocedările de păduri.

CONTINUAREA ARTICOLULUI POATE FI GĂSITĂ AICI